Carpatair lansează din aprilie zboruri directe din Iaşi spre Italia

Carpatair îşi extinde operaţiunile din Iaşi prin lansarea unei curse directe către Roma, din 21 aprilie, cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână, a anunţat joi compania aeriană.

67 afișări
Imaginea articolului Carpatair lansează din aprilie zboruri directe din Iaşi spre Italia

Carpatair lansează din aprilie zboruri directe din Iaşi spre Italia (Imagine: www.carpatair.com)

Astfel, după Timişoara, Bucureşti, Craiova şi Bacău, Iaşi este următorul oraş din România unde Carpatair îşi extinde baza operaţională, adăugând rute externe directe la cele interne deja existente.

Noile zboruri vor fi efectuate cu aeronave Fokker 70 şi 100.

"Extinderea operaţiunilor din Iaşi face parte din strategia de expansiune începută la finele lui 2009 prin lărgirea operaţiunilor din Bucureşti-Otopeni. Pe parcursul anului 2010, am continuat expansiunea prin adăugarea a două noi baze operaţionale, Craiova şi Bacău, Carpatair devenind astfel operatorul naţional cu cele mai multe frecvenţe de zbor spre Italia. Introducerea zborului direct Iaşi-Roma este justificată de cererea crescută de călătorie pe această rută", a declarat Paula Ardelean, vicepreşedinte de marketing şi vânzări al Carpatair.

Pe parcursul anului 2010 compania a introdus 6 noi destinaţii, înregistrând o cifră de afaceri de 74 milioane euro, în creştere cu aproximativ 14% faţă de anul 2009.

La începutul acestui an, Carpatair a intrat pe segmentul turismului de vacanţă, lansând pachete city breaks personalizate pentru 10 destinaţii operate în Italia, Grecia şi Germania.

Noul serviciu Carpatair asigura clienţilor transport dus-intors şi trei nopţi de cazare la hoteluri de 3 şi 4 stele (mic-dejun inclus) şi, adiţional, asistenţă gratuită în configurarea pachetelor personalizate.

Înfiinţată în 1999, Carpatair operează pe 10 aeroporturi interne şi 18 externe. Numărul total al zborurilor regulate ale companiei depăşeşte 360 pe săptămână, spre 30 de destinaţii din 6 ţări.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici