Câţi bani pierd agenţiile de turism dacă România nu se califică la Euro 2012

Peste 10.000 de români ar fi participat la meciurile echipei naţionale de fotbal dacă România ar fi mers la turneul final Euro 2012 din Ucraina şi Polonia, potrivit estimărilor agenţiilor de turism, care pierd astfel în jurul a 10 milioane de euro din cauza ratării calificării.

155 afișări
Imaginea articolului Câţi bani pierd agenţiile de turism dacă România nu se califică la Euro 2012

Agenţiile de turism pierd circa 10 milioane de euro dacă România nu se califică la Euro 2012 (Imagine: Shutterstock)

Potrivit agenţiilor, la Euro 2008, care a avut loc în Austria şi Elveţia, au fost prezenţi şi câteva mii de suporteri veniţi din România. Acesta a fost ultimul campionat la care a participat echipa naţională, care a disputat trei meciuri în faza grupelor, dintre care două la Zurich şi unul la Berna.

"Pentru acel campionat am vândut pachete de zece zile, pentru cele trei meciuri din faza grupelor. Un pachet care includea trei bilele la meci, zece nopţi de cazare şi transport cu avionul a costat 1.200 de euro", a spus Sorin Văduvoiu, directorul executiv al agenţiei Perfect Tours.

El crede că o eventuală calificare a României la Euro 2012 ar fi fost o afacere pentru agenţii, care ar fi putut trimite în Ucraina sau Polonia peste 10.000 de suporteri români.

"Având în vedere că cele două ţări sunt apropiate ca distanţă, am fi avut poate cea mai mare afluenţă de turişti români la un turneu final de fotbal", a adăugat Văduvoiu, care a adăugat că, în medie, fiecare turist ar fi putut cheltui peste 1.000 de euro.

Cu două meciuri înainte de încheierea campaniei de calificare, echipa naţională de fotbal a României are şanse infime să participe la Euro, care se va desfăşura între 8 iunie şi 1 iulie 2012.

Şi Gheorghe Fodoreanu, directorul general al agenţiei Invitation România, crede că turneul final Euro 2012 ar fi putut atrage peste 10.000 de suporteri români.

"În afară de aceştia, dacă am fi ieşit din grupe, fiecare meci ar fi putut atrage alţi 5.000-8.000 de turişti, care ar fi adus agenţiilor alte câteva milioane de euro", a mai spus Fodoreanu.

Şi Alin Burcea, proprietarul Paralela 45, apreciază că agenţiile de turism pierd "către 10 milioane de euro" din cauza necalificării echipei naţionale.

"Doar fotbalul poate atrage la campionate în străinătate mii de turişti români. Celelalte sporturi, atletism, baschet, habdbal şi altele, atrag maxim câteva sute de suporteri români. Necalificarea naţionale de fotbal la Euro 2012 este o mare pierdere pentru agenţiile de turism", a mai spus Burcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici