Cererea asiatică pentru petrolul rusesc este în plină creştere

Deşi India încearcă să încheie noi acorduri cu Rusia pentru cumpărarea de ţiţei, gigantul petrolier rus Rosneft a anunţat cumpărătorii că stocurile de vânzare au fost epuizate.

620 afișări
Imaginea articolului Cererea asiatică pentru petrolul rusesc este în plină creştere

Cel mai mare producător de petrol al Rusiei se opreşte să semneze noi contracte pe şase luni cu două rafinării de stat indiene, deoarece a garantat deja aprovizionarea altor cumpărători, a informat Reuters pe 8 iunie, citând trei surse aflate în legătură cu problema în cauză.

Evoluţia indică o cerere crescută de petrol rusesc chiar şi pe fondul sancţiunilor puternice şi boicoturilor împotriva ţării din cauza invaziei Ucrainei.

Rafinăriile indiene se numără printre cei care au cumpărat petrol rusesc redus în cantităţi semnificative. Cu toate acestea, petrolul rusesc nu mai este vândut cu mari reduceri, mai ales din cauza creşterii tarifelor de asigurări şi de transport, au declarat surse indiene pentru Reuters. India poate încă cumpăra ţiţei rusesc de pe piaţă, însă la un preţ ceva mai mare decât cel al tranzacţiilor obişnuite de pe termen lung, notează ZIarul Financiar.

Pentru a satisface cererea asiatică, Rusia a mărit transporturile cu aproximativ 20% din portul Kozmino, a raportat marţi Reuters, citând trei implicate în tratarea problemei.

Vânzările de energie ale Rusiei menţin ţara pe linia de plutire pe fondul restricţiilor comerciale internaţionale, deoarece preţurile petrolului au crescut, câştigând aproximativ 50% în acest an până în prezent. Moscova ar putea încasa încă 800 de milioane de dolari pe zi din veniturile din petrol şi gaze în acest an, a raportat Bloomberg Economics săptămâna trecută. Situaţia actuală ilustrează o creştere a veniturilor din petrol şi gaze cu 20% faţă de încasările energetice ale ţării în 2021.

Rosneft, companie petrolieră deţinută de stat, a înregistrat profituri record în 2021 şi intenţionează să distribuie dividende record acţionarilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici