CNAS: Valorile punctelor vor rămâne neschimbate până la 30 iunie

Pentru semestrul I al anului 2024 se menţin atât valorile punctelor per capita şi pe serviciu din asistenţa medicală primară şi ambulatorie de specialitate cât şi suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi care au fost valabile în semestrul al II-lea al anului 2023, anunţă CNAS.

286 afișări
Imaginea articolului CNAS: Valorile punctelor vor rămâne neschimbate până la 30 iunie

CNAS: Valorile punctelor vor rămâne neschimbate până la 30 iunie

„În cursul rundelor de consultări şi negocieri pe care CNAS le-a avut joi, 18 ianuarie 2024, cu partenerii din domeniul medical stabiliţi de legislaţia în vigoare pe tema modificării Contractului-cadru şi a Normelor metodologice de aplicare a acestuia, părţile au convenit ca pentru semestrul I al anului 2024 să se menţină atât valorile punctelor per capita şi pe serviciu din asistenţa medicală primară şi ambulatorie de specialitate cât şi suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi care au fost valabile în semestrul al II-lea al anului 2023”, potrivit unui comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

CNAS aminteşte că aceste valori sunt:
Pentru punctul per capita: 12 lei;
Pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală primară: 8 lei;
Pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate: 4,5 lei;
Suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi: 6000 lei.

La consultările şi negocierile care s-au desfăşurat on-line, conform calendarului anunţat la începutul săptămânii, au participat reprezentanţi ai organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din asistenţa medicală primară, cea ambulatorie de specialitate, din medicina dentară şi din asistenţa medicală spitalicească, precum şi ai Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

„Avem dovada că dialogul poate rezolva chiar şi cele mai complicate situaţii. E important să continuăm acest parteneriat pentru ca asiguraţii să nu aibă de suferit”, a declarat Valeria Herdea, preşedintele CNAS.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
cnas,
medici,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici