Comisia Europeană lansează o procedură de infringement împotriva Bulgariei, în cazul băncii KTB

Comisia Europeană a anunţat joi lansarea unei proceduri de infringement împotriva Bulgariei, din cauza incapacităţii de a permite clienţilor băncii Corpbank (KTB), care a fost trecută sub supravegherea specială a băncii centrale, să aibă acces la depozite.

141 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană lansează o procedură de infringement împotriva Bulgariei, în cazul băncii KTB

Comisia Europeană lansează o procedură de infringement împotriva Bulgariei, în cazul băncii KTB (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Executivul UE va trimite o scrisoare oficială de notificare autorităţilor bulgare, acesta fiind prima etapă a procedurii de infringement, relatează Novinite.

Bulgaria are timp până la 15 octombrie să răspundă instituţiei europene.

Decizia Comisiei de lansare a procedurii de infringement a fost determinată de incapacitatea autorităţilor bugare de a aplica corect două articole din directiva referitoare la programul de garantare a depozitelor şi să respecte principiul circulaţiei libere a capitalului în Uniunea Europeană.

"Comisia aşteaptă ca deponenţii să primească acces imediat la depozitele bancare la care au dreptul", se arată într-un comunicat al Comisiei.

Legislaţia bulgară prevede că programul de garantare a depozitelor poate efectua plăţi către deponenţii unei bănci doar dacă banca centrală a revocat licenţa acesteia, dar directiva CE referitoare la acest program nu conţine o astfel de condiţie.

"Potrivit principiilor juridice ale UE, autorităţile naţionale trebuie să aplice directiva în pofida contradicţiilor cu legislaţia naţională", a arătat Comisia.

În legătură cu principiul circulaţiei capitalului, punerea în conservare a KTB şi a subsidiarei acesteia Victoria Bank "pare să reprezinte o restricţie nejustificată şi disproporţionată a circulaţiei libere a capitalui", potrivit comunicatului CE.

Banca Naţională a Bulgariei (BNB) a preluat controlul asupra KTB şi Victoria Bank în luna iunie, după retrageri masive de fonduri din partea clienţilor din cauza unor zvonuri care au provocat panică. Banca centrală a suspendat activitatea celor două bănci şi a comandat verificarea situaţiei financiare a acestora, până la 20 octombrie.

Deponenţii de la cele două bănci nu au mai avut acces la banii lor de peste trei luni, iar banca centrală a decis să extindă perioada supravegherii speciale până pe 20 noiembrie, respectiv 22 noiembrie, astfel că actuală situaţie poate submina încrederea publică în programul de garantare a depozitelor, consideră Comisia Europeană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici