CONFERINŢA MEDIAFAX - Ustinescu, DTZ Echinox: Tranzacţiile imobiliare ar putea creşte în acest an la 400 milioane euro

Tranzacţiile imobiliare ar putea creşte în acest an la 400 milioane euro, având în vedere interesul arătat de potenţialii investitori, apreciază Cristian Ustinescu, directorul de investiţii al DTZ Echinox, potrivit căruia investitorii străini au mai mare încredere în piaţă faţă de cei autohtoni.

340 afișări
Imaginea articolului CONFERINŢA MEDIAFAX - Ustinescu, DTZ Echinox: Tranzacţiile imobiliare ar putea creşte în acest an la 400 milioane euro

Cristian Ustinescu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"În primele trei luni valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 110 milioane de euro, investiţii care practic au crescut faţă de trimestrul anterior în procente cu două cifre. Dinamica crescută a discuţiilor pe care le avem cu investitorii ne îndreptăţeşte să spunem că până la sfârşitul anului vom avea tranzacţii comerciale de 400 milioane de euro", a declarat Ustinescu la conferinţa Mediafax Talks about Constructions.

Anul trecut au fost încheiate tranzacţii imobiliare de circa 300 de milioane de euro.

În opinia lui Ustinescu, restructurarea băncilor din Cipru influenţează pozitiv investiţiile din România.

"Avem discuţii cu cei din bănci private, care vor plasamente alternative pentru clienţii lor, decât cele tradiţionale. Bani există pentru investiţii în imobiliare, problema este de încredere, din partea investitorilor autohtoni, mai ales. Am clienţi care preferă să cumpere proiecte în Frankfurt, decât în Bucureşti. Avem companii care se gândesc care vor să restrângă activitatea aici şi să se extindă pe alte pieţe, unde găsesc costuri de utilităţi mai mici", a precizat Ustinescu.

El a adăugat investitorii străini au mai multă încredere în piaţa locală, dând ca exemplu New Europe Property Investments, care a obţinut o finanţare de 60 milioane euro, parţial pentru investiţii în România.

Ustinescu apreciază că şi segmentul rezidenţial oferă oportunităţi.

"Trăim în locuinţe care trebuie demolate şi pentru care se face doar spoială prin programele de reabilitare", a spus el.

Reprezentantul DTZ Echinox a arătat că piaţa are nevoie de apartamente gândite care să răspundă nevoilor beneficiarilor, nu cu terase de zeci de metri pătraţi.

Totodată, Ustinescu a arătat că există cerere de spaţii de producţie, în afara Bucureştiului, iar dezvoltatorii de birouri şi de spaţii de retail continuă să fie activi pe piaţa locală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici