Criza de la Bank of Cyprus readuce în atenţie problema transparenţei pieţei bancare: Românii nu citesc atent nici contractele de depozit

Criza de la Bank of Cyprus România, sucursală a băncii cu acelaşi nume din Cipru, pentru a cărei salvare au fost se­chestraţi banii depo­nenţilor, a reanimat o discuţie mai veche de pe piaţa locală privind transparenţa băncilor, atenţia cu care clienţii citesc contractele şi gradul de conştientizare a diferenţelor dintre o bancă şi alta.

810 afișări
Imaginea articolului Criza de la Bank of Cyprus readuce în atenţie problema transparenţei pieţei bancare: Românii nu citesc atent nici contractele de depozit

Criza de la Bank of Cyprus readuce în atenţie problema transparenţei pieţei bancare: Românii nu citesc atent nici contractele de depozit (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

În 2010 sistemul a fost zdruncinat de Ordonanţa 50 privind creditarea persoa­nelor fizice care a provocat revelaţia că prea puţini clienţi ştiu ce au semnat atunci când au luat un credit – atât din vina băncilor care au recurs inclusiv la clauze abuzive, cu condiţii prezentate în mod înşelător, cât şi a superficialităţii clienţilor în general.

Acum discuţia s-a mutat pe zona depozitelor: BNR insistă că a atras atenţia de mai multe ori asupra diferenţei dintre statutul băncilor care operează în regim de sucursală şi băncile care sunt filiale, în timp ce unii clienţi de sucursală susţin că diferenţierea nu s-a făcut în mod clar în comunicarea publică şi în cerinţele de transparenţă aplicate sucursalelor.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu susţinea săptămâna trecută că „scrie mare de tot acolo (în contractul de depozit) că sumele sunt garantate până la 100.000 de euro – sunt garantate de fondul din Cipru (nu ştiu cum se numeşte) – şi dedesubt este semnătura deponentului“.

El consideră că nu este corect ca un client să spună că nu a cunoscut regimul de garantare aplicat depozitului său. „Dacă cineva sub semnătura lui ia cunoştinţă de ceva şi după aia spune - ajutat de articolele de presă şi de formatorii de opinie - dom’le n-am ştiut înseamnă că avem cu toţii o problemă. Sau încercăm să mişcăm repede respon­sabilitatea sau ...“

Şi totuşi, un experiment simplu realizat de ZF arată că lucrurile nu stau chiar aşa şi nu toate sucursalele „scriu mare“.

„Mă consider o persoană informată peste medie, citesc cu regularitate ZF şi alte site-uri/publicaţii de profil, dar este pentru prima oara când aud de faptul că există două tipuri de bănci în România: sucursale străine şi bănci cu capital străin. Cine s-ar gândi că o bancă din România se supune regulilor din Cipru? Să înţeleg că angajaţii acestei bănci îşi plătesc impozitele pe salariu şi CAS-ul tot în Cipru?“, este mesajul transmis de un cititor al ZF.

Lucrurile ar putea fi însă uniformizate la nivelul UE, în măsura în care va fi aprobat un proiect de reglementare care stabileşte că în fiecare ţară membră depozitele de peste 100.000 de euro vor putea fi folosite pentru salvarea unei bănci care riscă să se prăbuşească.

Citeşte mai multe despre problema transparenţei pieţei bancare pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici