Video Cum te ajută statul dacă eşti PFA şi nu mai ai activitate profesională / Suma fixă primită sub formă de indemnizaţie

  • Statul oferă o indemnizaţie fixă brută de 75% din salariul mediu brut pentru PFA-uri şi celelalte categorii de profesionişti care au întrerupt activitatea
  • Indemnizaţia fixă este de 4.071 de lei brut pe lună, pe perioada stării de urgenţă
  • După ce primesc banii în cont, beneficiarii vor trebui să achite taxele aferente la stat
6235 afișări

Românii ce îşi desfăşoară activitatea ca PFA, întreprindere individuală sau orice profesie liberală, precum şi cei ce obţin venituri exclusiv din drepturi de autor pot primi 4.071 de lei brut de la stat, lunar, dacă şi-au întrerupt activitatea.

Statul oferă o indemnizaţie fixă brută de 75% din salariul mediu brut pentru PFA-uri şi celelalte categorii de profesionişti. Cum salariul mediu brut în România este de 5.429 lei, indemnizaţia fixă este de 4.071 de lei brut pe lună. Indemnizaţia poate fi solicitatată de PFA-uri şi de celelalte categorii de profesionişti doar dacă ei au întrerupt complet activitatea de la momentul de la care cer ajutorul.

Banii sunt acordaţi oricărui profesionist, indiferent de contribuţiile sale la stat din anii anteriori. Contabilul autorizat Străteanu Ilie este de părere că ar fi trebuit să existe o diferenţiere între plătitorii de impozite.

„Luăm două PFA-uri. Primul PFA a plătit în 2019 un impozit pe venit în sumă de 50.000 de lei. Al doilea PFA a plătit un impozit pe venit de 500 de lei. Statul nu a făcut nicio diferenţiere între aceste categorii de contribuabili. Normal, ar fi trebuit ca ajutorul dat de stat să fie diferenţiat în funcţie de taxele achitate de aceşti profesionişti în anii fiscali anteriori. ”

Pentru a beneficia de această indemnizaţie, profesioniştii trebuie să depună la agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţul în care îşi au înregistrat sediul social următoarele:

  • Cerere pentru acordarea indemnizaţiei
  • Declaraţie pe proprie răspundere
  • Copia actului de identitate
  • Copia extrasului bancar deschis pe entitate,nu pe contul personal al titularului.

Pentru luna aprilie, documentele se depun între 1 şi 10 mai. Statul trebuie să vireze banii în termen de 10 zile lucrătoare după depunerea documentelor. După ce au primit banii, profesioniştii au obligaţia să declare şi să achite către stat taxele aferente acestei indemnizaţii, respectiv impozit pe venit şi contribuţii sociale.

Conform Ziarului Financiar, în 2019 au fost înfiinţate 134.200 de firme, iar numărul companiilor şi PFA-urilor active a atins un număr record de 1,36 milioane. Până la data de 8 aprilie, peste 1.000.000 de contracte de muncă au fost suspendate, în timp ce peste 200.000 de contracte de muncă au fost încetate, conform celui mai recent comunicat de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici