- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cutremurul din Japonia are un impact "considerabil" asupra economiei
Seismul din Japonia are un impact "considerabil" asupra economiei, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului nipon.
Cutremurul din Japonia are un impact "considerabil" asupra economiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Cutremurul are un impact considerabil asupra activităţilor unui mare număr de sectoare economice", a afirmat reprezentantul guvernului.
Un cutremur cu magnitudinea de 8,9 şi valuri tsunami au devastat regiuni din nord-estul Japoniei care au o contribuţie de 8% la Produsul Intern Brut (PIB).
Banca Japoniei a vărsat 55 de miliarde de yeni (480 de milioane de euro) mai multor instituţii de credit din zonele afectate pentru a sprijini economia locală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Administrația Biden va crește de 4 ori tariful pe EV-urile importate din China. China critică planurile SUA
-
Ambasadorul Israelului distruge Carta ONU cu un tocător de hârtie. A protestat împotriva votului pro-Palestina
-
Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse
-
Novak Djokovic, lovit de o sticlă de apă, a ieşit de pe teren sângerând
Regiunea Kanto, care cuprinde şi capitala Tokyo, a fost de asemenea afectată. Aici, o rafinărie a companiei Cosmo Oil a fost distrusă parţial de un incendiu. Regiunea asigură 40% din PIB. Cu toate acestea, cea mai mare parte a infrastructurii şi locuinţelor din această zonă urbană strategică a rezistat.
Sectorul nuclear nipon, în schimb, se confruntă cu cea mai gravă criză din istorie după o explozie la unul din reactoarele centralei din prefectura Fukushima. O explozie ameninţă, de asemenea, un alt reactor al facilităţii nucleare, a menţionat purtătorul de cuvânt al executivului.
În total, 11 din 50 de reactoare au fost oprite din cauza cutremurului, iar autorităţile au cerut companiilor să diminueze consumul de energie electrică. Livrările de energie vor fi întrerupte prin rotaţie, iar în aceste condiţii multe companii îşi vor suspenda activitatea.
Principalii constructori auto niponi, Toyota, Nissan, Honda, Mitsubishi Motors şi Suzuki, au anunţat că luni vor suspenda producţia, în mai multe regiuni, nu doar în cele afectate de seism.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO