- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (16.04.2015, 13:50)
- Ana Maria Petcana
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Danone schimbă la faţă 25% din piaţa de iaurturi, prin noi tehnologii
Producătorul de lactate Danone România investeşte 10 milioane lei (circa 2,3 milioane euro) în noi tehnologii la fabrica din Bucureşti, care va avea ca rezultat relansarea produselor în ambalaje noi, această schimbare urmând să se reflecte în 50% din portofoliu şi 25% din piaţă.
1157 afișări
Danone schimbă la faţă 25% din piaţa de iaurturi, prin noi tehnologii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Ne-am hotărât să schimbăm jocul, investim în tehnologii care vor schimba jumătate din produsele companiei şi 25% din piaţa de lactate (...) Această tehnologie (KISS - keep it simple and safe) există în Europa (Franţa, Spania) de trei ani. Am văzut această oportunitate şi am adus-o în România, pentru prima oară în Europa de Est. (...) Investiţiile în această tehnologie ne vor servi şi la creşterea exporturilor în următorii ani", a declarat, joi, Dieter Schulz, director general al Danone pentru Europa de Sud-Est.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Iohannis a decis comasarea alegerilor pentru propria sa imagine
-
Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei
-
IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi
-
Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România
Schimbarea nu este doar de ambalaj, ci şi în reţetele iaurturilor, noile produse urmând să fie disponibile pe rafturi din luna mai.
"Diferenţierea la raft ne va da un avantaj competiţional. Am aşteptări mari de la această relansare", a arătat Schulz.
El spune că România nu este o piaţă mare ca dimensiune, dar este mare ca oportunitate de creştere.
"În România consumul este 6-7 kilograme de iaurt pe an, în timp ce în Polonia şi Ungaria este dublu, iar în statele dezvoltate, precum Franţa şi Germania, este de 24-25 kilograme pe an", a explicat Schulz.
În ceea ce priveşte exporturile, directorul Danone spune că ponderea acestora a crescut de la 12% la 15% anul trecut, iar ţările de livrare sunt Ungaria, Franţa, Belgia, Polonia, Marea Britanie, Grecia, Bulgaria, Republica Moldova şi ţările din zona Mării Adriatice.
Anul trecut, piaţa de iaurturi din România a înregistrat al doilea an de stagnare în valoare şi o scădere în volum.
Schulz este de părere că reducerea TVA la alimente, de la 24% la 9%, de la 1 iunie, este binevenită şi ar trebui să ajute la creşterea consumului, multe dintre produsele de bază urmând să devină mai accesibile.
"Am avut un început de an bun. Sentimentul consumatorilor este mai pozitiv, şi ca urmare a măsurilor care au fost anunţate (reducerea TVA - n.r.). Anul acesta va fi un an mai bun pentru România şi pentru sectorul FMCG", a arătat Schulz.
Potrivit Danone, care citează datele Nielsen, 50% din piaţă este reprezentat de iaurtul alb, 27% de cel cu fructe, 17% de produsele pentru sănătate activă şi 5% de iaurturile pentru copii.
Creşteri semnficative au fost înregistrate de iaurtul grecesc (+114%), cel pentru copii (+28%) şi iaurtul cu fructe (+5%).
Danone este lider pe piaţa iaurturilor, cu o cotă de 50% din piaţă, următorii trei competitori având cote de 14%, 13% şi 6%.
Compania nu a dezvăluit rezultatele financiare pentru 2014. În 2013, producătorul de lactate a înregistrat anul trecut venituri de 481 milioane lei (109 milioane euro), în scădere cu 5% comparativ cu anul anterior.
"Anul trecut am făcut modificări de strategie, ne-am focusat pe simplificarea şi eficietizarea portofoliului de produse", a menţionat Schulz.
Compania a investit în 2014, jumătate de milion de euro în partea industrială şi câteva milioane într-un sistem IT performant.
Din 1999 până în prezent, Danone a investit în operaţiunile sale din România 340 milioane de lei. Compania are peste 500 de angajaţi.
Din 2013, România este sediul central al zonei Europei de Sud-Est, care include România, Bulgaria, Grecia şi ţările din zona Mării Adriatice şi care deserveşte o piaţă de peste 60 de milioane de consumatori.
Printre cei mai importanţi producători de lactate din România se numără, alături de Danone, Albalact, Friesland Câmpina, Covalact şi Dorna Lactate.
Compania Danone România face parte din grupul francez Danone, prezent în 120 de ţări, unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în fabricaţia de produse lactate proaspete.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Poporul bugetar român este într-o continuă expansiune. Nu pare că „s-a terminat cu șmecheria”. Cum îți iei bugetul înapoi?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni Iuruc?
PROSPORT.RO
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe