Deficitul bugetar al României a fost în 2009 de 7,2% din PIB

Deficitul bugetar al României a fost anul trecut de 36,4 miliarde lei, respectiv 7,2% din PIB, încadrându-se în ţinta stabilită cu FMI, în contextul scăderii veniturilor cu 5,4% faţă de 2008 şi majorării cheltuielilor cu 1,4%.

461 afișări
Imaginea articolului Deficitul bugetar al României a fost în 2009 de 7,2% din PIB

Deficitul bugetar al României a fost în 2009 de 7,2% din PIB (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit acordului stand-by încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale, deficitul bugetar trebuia să respecte anul trecut o ţintă anuală de 36,5 miliarde de lei, respectiv 7,3% din PIB.

"Veniturile bugetului general consolidat au fost în 2009 de 156,6 miliarde de lei, în scădere cu 5,4% comparativ cu anul precedent, în principal ca urmare a reducerii încasărilor din impozitul pe profit (-8,9%), precum şi a celor din TVA (-16%) şi a taxelor vamale (-31,9%)", se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

Pe de altă parte, încasările din impozitul pe venit au crescut cu 0,3%, veniturile din accize au urcat 14,2%, iar cele din impozite şi taxe pe proprietate cu 3,8%.

Cheltuielile bugetului general consolidat s-au cifrat anul trecut la 193 miliarde lei, în creştere cu 1,4% faţă de 2008, în contextul în care costurile cu personalul au fost cu 2,4% mai mari, în principal din cauza majorărilor salariale aprobate în semestrul al doilea din 2008.

Şi cheltuielile cu asistenţa socială s-au majorat anul trecut cu 9,8 miliarde lei comparativ cu 2008, ca urmare a creşterii punctului de pensie în octombrie 2008 şi acordării pensiei sociale minim garantate începând cu luna aprilie 2009.

Totuşi, cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus anul trecut cu 12,6% faţă de 2008, ca urmare a măsurilor de restrângere aprobate.

Ministerul Finanţelor notează că Guvernul a adoptat o serie de măsuri de protejare a categoriilor sociale cu venituri reduse, pentru a diminua efectele crizei economice şi financiare asupra
acestor persoane.

Astfel, s-a adoptat acordarea pensiei sociale minime pentru pensionarii cu venituri mici (până la 300 de lei de la 1 aprilie 2009, iar diferenţa până la 350 de lei de la 1 octombrie
2009), indexarea pensiilor cu 3% din aprilie şi 2% din octombrie, majorarea venitului minim garantat cu 15%, asigurată în întregime de la bugetul de stat.

Cheltuielile cu dobânzile au crescut în 2009 cu 66% în comparaţie cu anul precedent, ca urmare a înrăutăţirii condiţiilor interne şi internaţionale de finanţare a deficitului.

Totodată, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital şi transferuri pentru programele de dezvoltare, au fost în perioada ianuarie - decembrie 2009 în sumă de 35,2 miliarde lei, reprezentând 7% din PIB.

Cheltuielile de capital au scăzut anul trecut cu 13,3%, la 23,17 miliarde de lei, în timp ce costurile aferente programelor cu finanţare rambursabilă au totalizat 2,1 miliarde lei.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. Printre criteriile impuse României pentru virarea tranşelor de bani de la instituţiile financiare internaţionale se numără şi îndeplinirea anumitor ţinte pentru deficitul bugetar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici