Deutsche Bank: Leul va ajunge la 4,4 pentru un euro până la sfârşitul lui 2011

Leul se va deprecia probabil cu 2,3% până la sfârşitul anului 2011, la 4,4 unităţi pentru un euro, întrucât exporturile au nevoie de un stimul de competitivitate din cauza cererii externe slabe, potrivit unei analize a Deutsche Bank, citate de Bloomberg.

18 afișări
Imaginea articolului Deutsche Bank: Leul va ajunge la 4,4 pentru un euro până la sfârşitul lui 2011

Deutsche Bank: Leul va ajunge la 4,4 pentru un euro până la sfârşitul lui 2011 (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

În următoarele trei luni, cotaţia leului va ajunge la 4,33 unităţi pentru un euro, comparativ cu 4,3 unităţi pentru un euro în prezent, au arătat Caroline Grady şi Marc Balston, analişti la Deutsche Bank Londra, într-o notă adresată clienţilor.

Leul a continuat să înregistreze oscilaţii minore în raport cu moneda unică, în prima parte a zilei de joi, iar Banca Naţională a României (BNR) a calculat un curs de referinţă de 4,3005 lei/euro, cu 0,07 bani peste cel de miercuri, de 4,2998 lei/euro.

Banca Naţională a României "are un interes scăzut pentru aprecierea leului" din cauza creşterii economice limitate anticipată pentru anul viitor, în condiţiile în care ţara va ieşi dintr-o recesiune profundă, potrivit Deutsche Bank.

România face eforturi de redresare, după ce majorarea taxei pe valoarea adăugată şi reducerea salariilor au prelungit declinul din 2009 în 2010, în timp ce inflaţia a atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

"Creşterea economică va rămâne scăzută în perioada următoare, iar România va avea nevoie de mai mulţi ani pentru recuperarea producţiei pierdute, dar ţara se va afla pe un trend de dezvoltare mai echilibrat", se arată în nota Deutsche Bank.

Potrivit analiştilor băncii, ar fi de preferat o oarecare depreciere a leului, care să compenseze impactul inflaţiei asupra cursului de schimb real, în special având în vedere scăderea cererii pentru exporturi, la nivel mondial.

Deutsche Bank anticipează că economia României se va contracta cu 1,9% în acest an şi va avansa cu 1,5% în 2011, în conformitate cu estimările Fondului Monetar Internaţional.

Inflaţia va încetini până la sfârşitul acestui an la 7,6%, de la 7,9% în octombrie, şi la 4,1% în 2011.

BNR va menţine probabil dobânda de politică monetară la minimul record de 6,25%, pentru a stimula cererea internă, spun analiştii, care consideră că investitorii ar trebui să vândă asigurări pentru defaultul obligaţiunilor pe termen de cinci ale ale Românei şi să cumpere asigurări pentru datoriile Ungariei, pentru care există incertitudini legate de politica economică.

"Dacă programul de austeritate din România va continua, ajustarea fiscală agregat va fi cu certitudine impresionantă. Ajustarea de 2,5 puncte procentuale a balanţei structurale în 2011 va fi de două ori mai mare decât în oricare altă economie emergentă", se arată în nota Deutsche Bank.

În Ungaria, guvernul a anunţat miercuri că va prezenta în februarie un pachet de măsuri pentru evitarea retrogradării ratingului ţării la un nivel nerecomandat pentru investiţii.

Agenţia Moody's a retrogradat luni ratingul Ungariei la nivelul "Baa3", din cauza temerilor că guvernul acoperă deficitul bugetar cu măsuri temporare, nesustenabile.

Deutsche Bank consideră că România poate solicita un acord preventiv din partea FMI, după expirarea actualului acord în luna mai, întrucât ţara nu are probleme cum ar fi incapacitatea finanţării pe piaţa internaţională, necesitatea unei ajustări ample a politicii structurale, datorii nesustenabile sau insolvenţe bancare extinse.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici