Director Ministerul Economiei: Legea minelor trebuie aprobată de urgenţă pentru redeschiderea unor exploatări

Multe dintre resursele de subsol ale României sunt "cantonate" în cariere miniere închise, care ar trebui redeschise, spune Sorin Găman, director general adjunct în Ministerul Economiei, precizând că în noua lege se va ţine cont şi de interesele comunităţilor locale.

415 afișări
Imaginea articolului Director Ministerul Economiei: Legea minelor trebuie aprobată de urgenţă pentru redeschiderea unor exploatări

Director Ministerul Economiei: Legea minelor trebuie aprobată de urgenţă pentru redeschiderea unor exploatări (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Am închis 550 de mine în ultimii ani din cauza ineficienţelor economice şi tehnologiilor învechite, dar tehnologiile au avansat. Sunt mulţi care vor să investească în acest domeniu. Noua lege a minelor va prevedea şi redeschiderea unor mine. Credem că noua lege trebuie aprobată în regim de urgenţă, pentru că multe resurse ale României sunt în mine închise, halde de steril şi iazuri de decantare", a spus Găman într-o conferinţă.

Găman a adăugat că în noua lege a minelor vor fi definite o serie de "resurse strategice", fără să le enumere, dar care vor avea un "anumit" regim de exploatare şi valorificare.

"Încercăm să corectăm ce în 11 ani s-a schimbat la nivel intern şi european, credeam că asta este prioritar", a mai spus Găman.

De asemenea, noua lege a minelor va conţinei prevederi prin care exploatările miniere vor trebui să ţină cont de interesele comunităţilor locale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici