Economistul şef al FMI: Perspectivele economiei se înrăutăţesc, şansele de revenire sunt mici

Perspectivele economiei mondiale se înrăutăţesc, iar şansele ca aceasta să îşi revină sunt din ce în ce mai mici, este de părere economistul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Gita Gopinath, citat de CNBC.

1778 afișări
Imaginea articolului Economistul şef al FMI: Perspectivele economiei se înrăutăţesc, şansele de revenire sunt mici

Economistul şef al FMI: Perspectivele economiei se înrăutăţesc, şansele de revenire sunt mici

„Există potenţial de recuperare şi ne aşteptăm să vedem acest lucru întâmplându-se în mai multe colţuri ale lumii. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că este din ce în ce mai greu să cred că asta o să se întâmple”, a declarat Gita Gopinath.

Declaraţia economistului FMI vine pe fondul încetinirii economice în SUA, în timp ce în Europa, sectorul german manufacturier se contractă, iar China se confruntă cu cea mai slabă creştere economică din ultimi 27 de ani, care a fost înregistrată în primul semestru al anului 2019.

Tensiunile provocate de războiul comercial SUA-China reprezintă un alt motiv de îngrijorare, mai ales pentru că liderii ambelor state continuă să impună tarife pe mărfurile importate şi nu oferă vreun indiciu din care să se înţeleagă că acest conflict se apropie de final.

„Creşterea economiei globale este fragilă. Există deja foarte multe riscuri. Unul dintre riscurile asupra căruia continuăm să atragem atenţia este cel prezentat de frontul comercial. Evoluţiile continue la care suntem martori ne face să ne îngrijorăm cu privire la ceea ce se va întâmpla în continuare cu creşterea economică globală”, a mai spus Gita Gopinath.

Taguri:
fmi,
estimări,
economie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici