EOS KSI: O companie din trei din România are probleme cu lichidităţile

O companie din trei din România are probleme cu lichidităţile, din cauza neîncasării facturilor sau a întârzierii plăţilor, şi declară pierderi de aproximativ 5% din facturile emise, potrivit datelor unui studiu realizat de institutul de cercetare a pieţei Ipsos pentru grupul german EOS.

363 afișări
Imaginea articolului EOS KSI: O companie din trei din România are probleme cu lichidităţile

EOS KSI: O companie din trei din România are probleme cu lichidităţile (Imagine: Mediafax Foto)

"Blocajele de lichidităţi sunt resimţite mai ales de companiile din segmentul business to consumer (B2C). În România, o companie din trei (29%) a avut deja probleme de lichidităţi din cauza neîncasării facturilor sau a efectuării întârziate a plăţilor. În Rusia, companiile declară pierderi în medie 0,4% din facturile emise pentru clienţi B2C, în Marea Britanie aproximativ 1,5%", a declarat directorul general al EOS KSI România, Georg Kovacs.

În urmă cu un an, 31% din companiile din România înregistrau probleme cu lichidităţile din cauza facturilor neîncasate.

Studiul "Obiceiuri de plată în ţă rile europene" a fost realizat în primăvara acestui an şi s-a desfăşurat în România, Marea Britanie, Spania, Grecia, Rusia, Slovacia, Bulgaria, Polonia, Germania şi Belgia.

Studiul a luat în calcul răspunsurile persoanelor cu putere de decizie în domeniul colectării creanţelor/juridic şi/sau managementul informaţiei/riscului din 2.200 de societăţi cu cel puţin 20 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de cel puţin 5 milioane de euro, care activează în domeniile comerţ, industrie şi prestări de servicii.

Potrivit studiului, în România se declară pierderi aproximativ cinci procente (4,87%) din facturile emise. În acest context, nivelul creanţelor nerecuperabile, de 5,9% în segmentul B2C şi 4,2% în segmentul business to business (B2B) se situează, cumulat, pe locul al treilea, după Grecia şi Spania.

Circa 70% dintre companiile româneşti au afirmat că nu angajează specialişti în domeniul managementului creanţelor şi foarte puţine apelează la prestatori de servicii externi.

În segmentul B2C, doar 38% dintre intervievaţi apelează la prestatori de servicii specializaţi în managementul creanţelor, la jumătate comparativ cu Germania - 74% şi cu Belgia - 78%.

"În special, firmele din segmentul B2C ar trebui să apeleze la profesionişti externi în managementul creanţelor, dacă doresc să ajungă la nivelul european", a spus Kovacs.

Ca şi până acum, o treime din intervievaţi au reclamat blocaje de lichidităţi din cauza creanţelor neîncasate.

"Pe acest fundal, termenele de plată foarte generoase acordate de către companiile româneşti în prezent clienţilor persoane juridice sunt neobişnuite", a afirmat Kovacs.

Anul trecut, companiile româneşti au acordat în medie termene de plată de 40 zile. Conform studiului Ipsos, clienţii persoane juridice au acum 44,5 zile la dispoziţie pentru a-şi achita facturile, termene mai lungi fiind întâlnite doar în Grecia - 92,2 zile şi Spania - 71,4 zile.

Potrivit lui Kovacs, termenele de plată prea mari se reflectă direct asupra situaţiei facturilor neîncasate.

După Grecia şi Slovacia, companiile din România se situează pe locul trei la nivelul creanţelor de încasat, cu valori de peste 12% din cifra totală de afaceri.

În segmentul B2C, creanţele de încasat reprezintă 9,7% din cifra totală de afaceri. Mai mult, 25% dintre cei intervievaţi estimează o înrăutăţire a comportamentului de plată al clienţilor.

Deşi jumătate dintre companii (49%) apreciază că managementul creanţelor câştigă în importanţă în România, şeful EOS KSI România spune că că majoritatea companiilor nu tratează încă suficient de serios acest tip de activitate.

"Cu cât se acţionează mai repede în cazul depăşirii termenului de plată, cu atât creşte probabilitatea ca facturile să fie recuperate, mai ales în domeniul B2C, unde companiile trebuie să folosească toate metodele necesare pentru a evita impasurile de lichiditate cauzate de creanţele neîncasate", a spus reprezentantul companiei.

Parte a grupului german EOS, subsidiara locală EOS KSI România şi-a început activitatea în anul 2002 şi are circa 700 de angajaţi.

Compania furnizează servicii în domeniul managementului creanţelor, al informaţiilor de marketing, managementul riscului, precum şi al serviciilor de plăţi; şi gestionează un portofoliu de clienţi din diferite domenii, printre care telecomunicaţii, bănci şi IFN-uri, asigurări, leasing şi utilităţi.

În 2010, afacerile EOS KSI România au însumat 41,26 milioane de lei, în creştere cu 18,9% faţă de anul precedent. Societatea a înregistrat un profit brut de 1,43 milioane de lei, de la pierderi de 21,92 milioane de lei în 2009.

Cu peste 5.000 de angajaţi, grupul EOS are în portofoliu peste 20.000 de clienţi din peste 20 de ţări ale lumii, în care este prezent prin intermediul a peste 40 de filiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici