EXCLUSIV: Datoriile istorice ale Poştei vor fi transformate în acţiuni, iar datoria către ANAF va fi eşalonată la plată

Guvernul va solicita Comisiei Europene acordul pentru transformarea în acţiuni a datoriilor istorice ale Poştei Române, iar datoria către ANAF, de 107 milioane lei, va fi eşalonată, în baza unei ordonanţe de urgenţă avizată deja de către Executiv.

272 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Datoriile istorice ale Poştei vor fi transformate în acţiuni, iar datoria către ANAF va fi eşalonată la plată

EXCLUSIV: Datoriile istorice ale Poştei vor fi transformate în acţiuni, iar datoria către ANAF va fi eşalonată la plată

Un document discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului şi obţinut de MEDIAFAX arată că transformarea în acţiuni a datoriilor istorice la bugetul de stat ale Potei va fi derulată ca parte a procesului de privatizare, astfel încât această măsură să nu fie interpretată ca ajutor de stat.

Opinia Guvernului este că, prin această operaţiune, va creşte gradul de atractivitate a companiei "prin claritatea ce se oferă asupra riscului datoriilor istorice", aceasta nelăsând loc pentru ajustări ulterioare ale preţului.

În acest sens va fi promovată o hotărâre de guvern, după obţinerea acordului Comisiei Europene.

"Conversia datoriilor în acţiuni nu va afecta actuala structură a acţionariatului companiei", se arată în document, cu explicaţia că majorarea capitalului social prin conversia creanţelor în acţiuni obligă statul, în baza Legii 247/2005, să menţină cota de participare a Fondului Proprietatea.

Odată cu conversia datoriilor în acţiuni va fi operată şi eşalonarea datoriei adiţionale, de 107 milioane lei, către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

La 16 mai, ANAF a emis un certificat de obligaţii bugetare care impune Poştei Române o datorie de 107 milioane lei, cumulând astfel un total al datoriilor la bugetul de stat de 242,5 milioane lei. Noua datorie devine exigibilă la 6 iunie 2013.

Datoria totală a companiei este de 650 milioane lei, la 28 mai 2013.

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, a declarat agenţiei MEDIAFAX că Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că toate companiile cu datorii şi care au trecut printr-un al doilea control al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale vor beneficia şi de eşalonarea acestor noi datorii.

Ministrul a explicat că principalul beneficiar al ordonanţei este Poşta Română, companie care, în lipsa acestei măsuri, ar fi intrat în faliment din 6 iunie, când datoria devenea exigibilă.

În 2012, Poşta Română a înregistrat pierderi financiare de 52 milioane lei, din care 38 milioane lei provizioane constituite.

În perioada mai 2011-mai 2012, pierderile companiei au atins 156 milioane lei, iar în intervalul mai 2012-mai 2013 pierderea a fost de 66,8 milioane lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici