Fabrica Spicul intră în insolvenţă cu datorii de 23 milioane de euro

Producătorul din industria de morărit şi panificaţie Spicul din Capitală, controlat de omul de afaceri Gheorghe Ilie, a intrat în insolvenţă la începutul lunii septembrie la solicitarea companiei. Administrator judiciar este compania KPMG Restructuring, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial.

847 afișări

Reprezentaţii Spicul nu au oferit până la închiderea ediţiei informaţii privind situaţia datoriilor şi nu au dat detalii privind planul de reorganizare.

Spicul, unul dintre cele mai longevive branduri din industria de panificaţie, cu o istorie de peste 160 de ani, avea la finalul anului trecut datorii de aproape 100 milioane de lei (23,7 milioane de euro), la o cifră de afaceri de numai 15,4 milioane de lei (3,6 milioane de euro), după cum arată datele de pe siteul Ministerului de Finanţe. Potrivit sursei citate, producătorul şi-a înjumătăţit numărul de angajaţi în ultimii patru ani şi a ajuns de la 404 salariaţi în 2007 la aproape 200 de oameni anul trecut.

De altfel din 2007 businessul companiei a intrat pe un trend ascendent, în timp ce datoriile s-au triplat. 2007 a fost anul în care acţionarii companiei au decis să investească 30 de milioane de euro în construcţia de la zero a unei fabrici de pâine în localitatea Chitila, în apropiere de Capitală.

Citeşte mai multe pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici