Fitch ar putea retrograda ratingul "BBB" al Rusiei din cauza politicii bugetare indisciplinate

Fitch ar putea retrograda ratingul "BBB" al Rusiei, dacă autorităţile nu vor reuşi să disciplineze politica bugetară, a avertizat luni agenţia de evaluare financiară.

155 afișări
Imaginea articolului Fitch ar putea retrograda ratingul "BBB" al Rusiei din cauza politicii bugetare indisciplinate

Fitch ar putea retrograda ratingul "BBB" al Rusiei din cauza politicii bugetare indisciplinate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"După victoria anticipată a lui Vladimir Putin în alegerile prezidenţiale de duminică, Fitch Ratings monitorizează îndeaproape cât de rapid va acţiona guvernul pentru a reforma economia şi a accelera consolidarea fiscală", se arată într-un comunicat al agenţiei, citată de RIA Novosti.

În ianuarie, Fitch a revizuit perspectiva ratingului Rusiei de la pozitivă la stabilă.

Potrivit Fitch, creşterea rapidă a cheltuielilor a mărit deja deficitul bugetar la 10% din PIB, dacă sunt excluse contribuţia petrolului şi gazelor.

Unul dintre factorii care exercită presiuni asupra ratingului Rusiei este incapacitatea de a readuce acest deficit la nivelul anterior crizei financiare mondiale, de 4,7% din PIB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici