FMI: Ministerele să nu se implice în conducerea companiilor. Managerii privaţi trebuie selectaţi transparent

Ministerele nu trebuie să intervină în conducerea companiilor de stat, aceste atribuţii revenind managerilor privaţi, care trebuie să fie selectaţi transparent, aşa cum prevede legea, a declarat şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter.

122 afișări
Imaginea articolului FMI: Ministerele să nu se implice în conducerea companiilor. Managerii privaţi trebuie selectaţi transparent

FMI: Ministerele să nu se implice în conducerea companiilor. Managerii privaţi trebuie selectaţi transparent (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Pentru noi este foarte important ca Ordonanţa 109 privind guvernanţa corporativă să fie urmată în spiritul şi litera ei. Aşadar am sfătuit cu fermitate autorităţile să aplice aceste prevederi, să se asigure că noile numiri (ale managerilor privaţi - n.r.) sunt în conformitate cu prevederile ordonanţei, transpusă într-o lege", a afirmat Schaechter într-o conferinţă de presă.

Ea a arătat că ordonanţa a fost concepută împreună cu Banca Mondială, apreciind că este o lege bună, însă trebuie implementată.

"Deci va fi important ca autorităţile să se reţină de la intervenţie în conducerea companiilor de stat, ministerele de resort să se abţină să intervină în conducerea acestor întreprinderi, care ar trebui lăsată pe mâna managerilor privaţi, care trebuie selectaţi într-o manieră transparentă, aşa cum prevede legea", a mai spus oficialul FMI.

Selecţia managerilor privaţi la companiile de stat este una dintre obligaţiile asumate de România în relaţia cu FMI.

Precedentul acord cu FMI, parafat în primăvara anului 2011, în continuarea înţelegerii începute în 2009, trebuia să fie finalizat în martie 2013, dar Fondul a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, până la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunătăţire a managementului companiilor de stat.

Între timp, autorităţile române au convenit cu FMI şi Comisia Europeană un acord preventiv pe doi ani care va totaliza patru miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale, înţelegerea urmând să fie discutată de boardul FMI în toamnă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici