Fostul ministru francez al Economiei: Franţa aplică "programul dreptei germane"

Fostul ministru francez al Economiei, Arnaud Montebourg, a afirmat, într-un interviu publicat miercuri de publicaţia Les Inrockuptibles, că francezii, deşi au votat pentru stânga, au obţinut "programul dreptei germane", relatează AFP.

106 afișări
Imaginea articolului Fostul ministru francez al Economiei: Franţa aplică "programul dreptei germane"

Arnaud Montebourg (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Francezii au votat pentru stânga şi au primit, în schimb, programul dreptei germane, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am părăsit Guvernul" condus de Manuel Valls, afirmă Montebourg, într-un dialog cu economistul Thomas Piketty, autorul cărţii "Capitalul în secolul al XXI-lea".

"Am încercat să intervin cu numeroase argumente ale experţilor şi economiştilor", a adăugat Arnaud Montebourg. El a apreciat că există un "ordoliberalism german" care a "contaminat toate instituţiile europene şi a paralizat tratatele", cu o "obsesie pentru conturile publice".

Arnaud Montebourg a condus Ministerul Economiei din primăvară, însă a părăsit Guvernul de la Paris la sfârşitul lunii august, după ce a criticat dur politica Executivului socialist.

Preşedintele Francois Hollande a prezentat un nou Cabinet din care lipsesc principalii reprezentanţi ai stângii socialiste, consacrând linia economică social-liberală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici