Francul elveţian a scăzut puternic: 3,7993 lei. Euro a coborât la 4,2706 lei

Cursul de referinţă pentru francul elveţian anunţat marţi de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut puternic, pentru a doua şedinţă consecutiv, cu 9,33 bani, la 3,7993 lei/franc, iar rata oficială pentru euro/leu a coborât cu 0,78 bani, la 4,2706 lei/euro.

978 afișări
Imaginea articolului Francul elveţian a scăzut puternic: 3,7993 lei. Euro a coborât la 4,2706 lei

Franci elvetieni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Francul elveţian a căzut vineri cu 19,72 bani, la 3,8926 lei/franc, după cinci şedinţe consecutive în care a înregistrat niveluri maxime istorice. Aprecierea leului a fost determinată indirect de speculaţiile că Banca Naţională a Elveţiei va interveni pentru a tempera aprecierea monedei prin stabilirea unei ţinte a cursului.

BNR calculează cursul de schimb leu/franc în funcţie de parităţile euro/franc şi leu/euro.

Cursul de schimb pentru euro anunţat vineri de Banca Naţională a României a fost de 4,2784 lei/euro.

Leul s-a apreciat marţi şi în raport cu dolarul american, paritatea oficială coborând cu 3,84 bani, la 2,9673 lei/dolar, de la nivelul afişat vineri, de 3,0057 lei/dolar.

Piaţa interbancară locală a fost închisă luni pentru celebrarea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

Primele tranzacţii de marţi au fost realizate la 4,2650 - 4,2670 lei/euro, paritate cu 1,1 - 1,2 bani sub nivelul de la finalul şedinţei de vineri, 4,2760 - 4,2790 lei/euro.

Cursul a revenit repede aproape de 4,2700 lei/euro, astfel că la puţin timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,2670 - 4,2700 lei, respectiv cu 0,9 bani sub paritatea de la închiderea de vineri.

Până la ora 13:00, când Banca Naţională a României anunţă cursul de referinţă, cotaţiile variau uşor în jurul nivelului de 4,2700 lei/euro. La puţin timp după ora 13:00, băncile comerciale cotau euro la 4,2700 - 4,2715 lei.

Jucătorii nu au reacţionat la datele publicate marţi cu privire la evoluţia Produsului Intern Brut.

Economia a înregistrat o creştere cu 0,3% în al doilea trimestru comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar în primul semestru PIB a avansat tot cu 0,3%, date ajustate sezonier, faţă de jumătatea lui 2010. Comparativ cu primul trimestru al acestui an, PIB a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,2% (date ajustate sezonier), conform primelor estimări publicate de INS.

Banca Naţională a României a împrumutat marţi cu 3,2 miliarde lei cinci bănci, printr-o operaţiune repo a cărei scadenţă a fost stabilită pentru 23 august, aceasta fiind cea mai mare sumă plasată de banca centrală după luna februarie, când a împrumutat 6,418 miliarde lei.

Unii dealeri cred că prin această operaţiune BNR a încercat să oprească o creştere a dobânzilor, în condiţiile în care unele bănci nu şi-au realizat încă rezervele minime obligatorii impuse de banca centrală, iar până la scadenţă mai este o săptămână.

Dobânzile practicate marţi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au fost foarte apropiate de randamentele de vineri şi au variat între 5,82% - 6,32%. Dobânzile au fost vineri de 5,83% - 6,33%.

Pe de altă parte, dobânzile pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au scăzurt uşor, la 5,66% - 6,16%, după ce vineri au fost de 5,82% - 6,32%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici