Fraudă de 13 milioane de euro pe piaţa telefoanelor mobile din Germania

Autorităţile din Germania au efectuat percheziţii la 150 de birouri şi locuinţe în întreaga ţară, investigând o fraudă fiscală de 13 milioane de euro pe piaţa telefoanelor mobile.

463 afișări
Imaginea articolului Fraudă de 13 milioane de euro pe piaţa telefoanelor mobile din Germania

Fraudă de 13 milioane de euro pe piaţa telefoanelor mobile din Germania (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Procuratura din Frankfurt a anunţat miercuri că investighează 23 de persoane şi a arestat patru suspecţi.

Frauda a provocat pagube de cel puţin 13 milioane de euro, din care trei milioane de euro au fost recuperate de autorităţi.

Suspecţii sunt acuzaţi că au cumpărat în străinătate mai multe milioane de telefoane mobile, în special aparate iPhone 4, fără să plătească TVA în Germania.

Telefoanele erau apoi revândute în afara Germaniei prin intermediul mai multor companii, care cereau returnarea TVA, chiar dacă taxa nu a fost niciodată plătită.

Un purtător de cuvânt al procuraturii a declarat că nu toate companiile sunt cunoscute, iar unele erau folosite drept paravan.

Un caz asemănător, de fraudă cu certificate pentru emisii de dioxid de carbon, a provocat guvernului german daune de circa 850 milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici