George Soros a înstrăinat în primul trimestru aproape toate acţiunile deţinute la Citigroup

Miliardarul american George Soros a înstrăinat în primul trimestru aproape toate acţiunile deţinute la grupul bancar Citigroup, achiziţionate la sfârşitul anului trecut.

28 afișări
Imaginea articolului George Soros a înstrăinat în primul trimestru aproape toate acţiunile deţinute la Citigroup

George Soros a înstrăinat în primul trimestru aproape toate acţiunile deţinute la Citigroup (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Astfel, Soros Fund Management a raportat autorităţii de control a pieţelor de capital din SUA, Securities and Exchange Commision (SEC), că deţine doar 10.500 de acţiuni Citigroup, faţă de 94,7 de milioane de titluri, cu o valoare de 313 milioane de dolari, avute la sfârşitul anului trecut.

Acţiunile Citigroup au scăzut puternic între 2007 şi 2009, de la 55 de dolari pe unitate la doi dolari pe unitate. De la începutul anului, titlurile au urcat cu 17%, atingând luni valoarea de 3,86 de dolari pe unitate. În această situaţie, Soros s-ar putea să fi câştigat dublu în cazul în care a vândut acţiunile.

Alţi acţionari ai băncii s-au arătat optimişti în legătură cu viitorul grupului.

"În ultimele patru sau cinci luni, am observat un progres semnificativ în domeniul investiţiilor, reorganizării şi restructurării", a afirmat Marshall Front, analist la Front Barnett Associates.

Totodată, Soros a cumpărat titluri la unul dintre principalii rivali ai Citigroup, JPMorgan Chase. Astfel, la 31 martie 2010, omul de afaceri deţinea acţiuni la această bancă în valoare de aproape 115 milioane de dolari, faţă de 4,7 milioane de dolari la finele anului trecut.

Miliardarul a investit masiv şi în aur, menţionează documentul remis de Soros Fund Management către SEC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici