Gheţea: Dacă cererea şi oferta pe piaţa titlurilor de stat nu se mai întâlnesc este doar o etapă

Dacă cererea şi oferta pe piaţa titlurilor de stat nu se mai întâlnesc nu este o problemă, ci doar o etapă în relaţia băncilor cu Ministerul Finanţelor, consideră Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor.

54 afișări
Imaginea articolului Gheţea: Dacă cererea şi oferta pe piaţa titlurilor de stat nu se mai întâlnesc este doar o etapă

Gheţea: Dacă cererea şi oferta pe piaţa titlurilor de stat nu se mai întâlnesc este doar o etapă (Imagine: Radu Tuta/Mediafax Foto)

"Părerea mea este că nu este o problemă, ci doar o etapă în relaţia băncilor cu Ministerul Finanţelor. Eu cred că cererea şi oferta pe piaţa titlurilor de stat se pot întâlni oricând. În funcţie de volumul de bani de care are nevoie MFP la un anumit moment, ministerul va accepta sau nu oferta băncilor", a spus Gheţea la seminarul " Mediafax talks about banking".

El a menţionat că vor există bănci care îşi vor menţine ofertele de dobânzi la un nivel ridicat, precum şi instituţii care vor reduce ratele.

"Decât să stai cu banii neplasaţi, preferi să îi plasezi şi la o dobândă mai mică", a continuat Gheţea.

El a mai arătat că băncile au un surplus de fonduri în prezent, pentru că cererea de credite din partea persoanelor fizice este foarte redusă, iar pe partea persoanelor juridice există multe firme care nu pot să-şi susţină proiectele.

Întrebat dacă băncile fac presiuni în activitatea de titluri de stat, Gheţea a menţionat că CEC Bank nu face presiuni, ci participă la licitaţii.

"Noi nu facem presiuni, noi participăm la licitaţii, şi fiecare bancă dealer primar poate veni cu oferta pe care o consideră normală. La nivelul Ministerului Finanţelor s-a considerat că sunt foarte înalte dobânzile respective", a spus Gheţea.

În iunie, ministrul Finanţelor a arătat că reducerea finanţării de la bănci din ultima perioadă prin emisiuni de titluri de stat este cauzată în principal de costul ridicat pe care îl cer băncile la acordarea creditelor.

Ministerul Finanţelor vrea să împrumute în iulie 4,65 miliarde de lei (peste un miliard de euro) prin şapte emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă, din care doar 900 de milioane de lei reprezintă împrumuturi pe termen lung, restul fiind titluri cu maturităţi de până la un an.

În luna iunie, Finanţele au reuşit să împrumute mai puţin de un miliard de lei, mult sub valoarea programată, de 4,6 miliarde de lei.

Emisiunea de titluri de stat reprezintă una din modalităţile prin care Ministerul Finanţelor finanţează deficitul bugetar, care nu trebuie să depăşească ţinta negociată cu FMI pentru acest an, 6,8% din PIB.

Suma totală pe care Ministerul Finanţelor a împrumutat-o de la începutul anului prin vânzarea de titluri de stat este de 21,03 miliarde de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici