Guvernul a modificat normele de funcţionare a ANL

Guvernul a adoptat miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, o hotărâre prin care se modifică şi completează normele metodologice de funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL).

151 afișări
Imaginea articolului Guvernul a modificat normele de funcţionare a ANL

Guvernul a modificat normele de funcţionare a ANL (Imagine: Mediafax Foto)

Actualizarea acestor norme va permite punerea în aplicare a noilor modificări ale Legii 152/1998, aduse prin Ordonanţa de urgenţă 14/2010 şi respectiv Ordonanţa de urgenţă 33/2010.

Prin OUG 14/2010, locuinţele pentru tineri, destinate închirierii, se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă către acelaşi titular şi/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condiţiile legii, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului.

Ordonanţa 33/2010 prevede că valoarea de vânzare a locuinţei se calculează de către autorităţile administraţiei publice locale sau de către operatorii economici în a căror administrare se află imobilele respective, potrivit legii, şi reprezintă valoarea de înlocuire pe metru patrat, multiplicată cu suprafaţa construită efectivă, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia.

De asemenea, prin actualizarea normelor metodologice, se stabileşte că valoarea de înlocuire reprezintă valoarea medie ponderată pe metru pătrat, calculată pe baza valorii contractelor de antrepriză încheiate, în condiţiile legii, în cursul anului anterior de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe cu antreprenorii, care se majorează cu un coeficient rezultat din raportul între valoarea medie ponderată pe metru pătrat a locuinţelor puse în funcţiune în anul anterior şi valoarea medie ponderată pe metru pătrat contractată la momentul începerii lucrărilor acestor locuinţe.

Totodată, pentru stabilirea preţului de vânzare a locuinţei, la valoarea de vânzare calculată se adaugă comisionul de până la 1% al unităţii prin care se efectuează vânzarea.

În acelaşi timp, valoarea de înlocuire pe metru pătrat se stabileşte anual prin ordin al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Fondurile obţinute în urma vânzării locuinţelor pentru tineri vor constitui o sursă suplimentară de finanţare pentru derularea Programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici