Holcim a detectat un camion cu deşeuri cu radiaţii peste limitele fondului natural

În dimineaţa zilei de marţi, în timpul controlului pentru a permite accesul unui transport de deşeuri municipale sortate, destinate co-procesării la fabrica de ciment Holcim din Aleşd, Bihor, sistemul automat de scanare a detectat un nivel peste limitele fondului natural de radiaţii.

1688 afișări
Imaginea articolului Holcim a detectat un camion cu deşeuri cu radiaţii peste limitele fondului natural

Holcim a detectat un camion cu deşeuri cu radiaţii peste limitele fondului natural

Un comunicat al Holcim informează că în baza procedurilor standard ale companiei, autocamionul a fost transferat în siguranţă către zona specială de carantină. Autorităţile au fost informate prompt de către reprezentanţii companiei.

Autorităţile competente au realizat la faţa locului verificările prevăzute de lege. În urma constatărilor, au decis că încărcătura din camion nu prezintă risc pentru sănătatea publică şi mediu şi au dispus returnarea acesteia la expeditor. În prezent, încărcătura nu se mai află în perimetrul fabricii Holcim România.

Pe platforma fabricii de ciment din Aleşd, Judeţul Bihor, sunt co-procesate în cuptorul fabricii de ciment, deşeuri municipale sortate (ex. hârtie, plastic, lemn, textile) sau deşeuri provenite din surse industriale (ex. şlamuri petroliere) sau anvelope uzate. Prin co-procesarea acestora la temperaturi foarte înalte în cuptoarele fabricilor de ciment, deşeurile sunt deviate de la depozitare, distruse total în condiţii de deplină siguranţă, iar conţinutul lor încă util este recuperat în întregime.

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici