Înmatriculările de maşini noi au crescut cu 31,8% în aprilie faţă de martie. Dacia, cea mai vândută marcă

Numărul autoturismelor noi înmatriculate în aprilie a fost de 4.999 unităţi, în creştere cu 31,8% faţă de martie, dar în scădere cu 43,6% faţă de aceeaşi lună din 2010, cea mai vândută marcă rămânând Dacia, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

487 afișări
Imaginea articolului Înmatriculările de maşini noi au crescut cu 31,8% în aprilie faţă de martie. Dacia, cea mai vândută marcă

Înmatriculările de maşini noi au crescut cu 31,8% în aprilie faţă de martie. Dacia, cea mai vândută marcă (Imagine: Mediafax Foto)

În aprilie 2010 au fost înregistrate 8.875 de autoturisme noi, iar în martie anul acesta 3.793 unităţi.

Dacia conduce în clasamentul celor mai vândute autoturisme cu 1.072 unităţi înmatriculate în aprilie, în scădere cu 70,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Marca autohtonă este urmată în clasament de Volkswagen, cu 737 maşini ( în creştere cu 21,6%), Skoda, cu 485 unităţi (cu 26,9% mai puţine), şi Renault, cu 461 unităţi (în scădere cu 27,1%).

Potrivit DRPCIV, printre mărcile mai rare înmatriculate în aprilie s-au numărat Jaguar, cu două autoturisme, şi Bentley, Ferrari, Dodge, Daewoo, Lada şi Smart, cu câte o maşină.

În ceea ce priveşte autoturismele second hand, analiza DRPCIV indică în aprilie o scădere de 68,4%, de la 12.518 unităţi în aceeaşi lună a anului trecut la 3.955 maşini.

Totalul vehiculelor noi înscrise în circulaţie a fost de 6.803 unităţi, în scădere cu 34,3% faţă de aprilie 2010.

În luna analizată, au fost înmatriculate 133 de mopede şi motociclete, în scădere cu 22,6%, şi 30 de autobuze şi microbuze, cu 26,8% mai puţine.

Numărul autoturismelor noi înmatriculate anul trecut a scăzut cu 18,5%, la 94.541 unităţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici