- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
JPMorgan: Retragerea băncilor greceşti din România nu ar fi o mare problemă pentru sectorul bancar
Potenţiala retragere a băncilor greceşti din România nu ar fi o mare problemă pentru sectorul bancar local, deoarece autorităţile dispun de resursele necesare pentru a prelua aceste subsidiare şi a le vinde mai târziu altor grupuri financiare, iar BNR poate absorbi şocurile, potrivit JPMorgan.
JPMorgan: Retragerea băncilor greceşti din România nu ar fi o mare problemă pentru sectorul bancar (Imagine: Shutterstock)
"Nu considerăm că o posibilă ieşire a băncilor greceşti din România ar fi o problemă majoră pentru sectorul bancar al ţării, ţinând cont de faptul că finanţarea de la băncile-mamă din Grecia se ridică la numai 3,5% din PIB (...) Autorităţile au resursele necesare să preia subsidiarele şi să le vândă mai târziu către alte grupuri financiare străine (...) Rezervele băncii centrale, de aproape 30% din PIB, sunt suficiente pentru a acoperi orice posibilă retragere de fonduri", se arată într-un raport transmis joi de JPMorgan Chase Bank, Londra.
Analiştii notează că Banca Naţională a României poate gestiona riscurile legate de băncile greceşti, iar subsidiarele respective nu au expunere proprie pe datoria de stat a Greciei şi, în plus, sunt bine capitalizate.
Problemele din Grecia au lovit într-adevăr leul în ultima perioadă, însă moneda a fost afectată şi de creşterea aversiunii investitorilor faţă de risc la nivel global, notează JPMorgan.
Banca anticipează că leul va reveni în viitorul apropiat la cursul de 4,1 lei/euro atins înainte de actuala perioadă de depreciere. Moneda naţională a avut cele mai slabe performanţe din regiune, dar a scăzut exagerat de mult, consideră analiştii instituţiei financiare.
În privinţa perspectivelor economice, JPMorgan estimează că PIB-ul României va creşte cu 2% în acest an şi cu 4% în 2011, cel mai mare risc pentru economia românească fiind încetinirea recentă a activităţii economice globale.
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot
-
Kelemen: UDMR nu participă la reînhumarea lui Nyiro, fiind un eveniment electoral al lui Szasz
Politic ieri, 22:57
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că reprezentanţii Uniunii nu vor participa, duminică, la Odorheiu Secuiesc, la reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, întrucât este "un eveniment electoral" al lui Szasz Jeno, liderul PCM. citeşte tot





Nu exista comentarii