Juventus scade cu 10% pe bursa de valori din Milano după ce a fost penalizată cu 15 puncte

Cu 1% se depreciau acţiunile clubului de fotbal Juventus Torino în după-amiaza zilei de marţi, declinul din ultimele cinci şedinţe ajungând la 10% în contextul în care una din cele mai titrate echipe de fotbal din Italia a primit o penalizare de 15 puncte.

288 afișări
Imaginea articolului Juventus scade cu 10% pe bursa de valori din Milano după ce a fost penalizată cu 15 puncte

Cu 1% se depreciau acţiunile clubului de fotbal Juventus Torino (simbol bursier JUVE) în după-amiaza zilei de marţi, declinul din ultimele cinci şedinţe ajungând la 10% în contextul în care una din cele mai titrate echipe de fotbal din Italia a primit o penalizare de 15 puncte pentru tranzacţiile de transfer, o lovitură puternică de imagine şi pentru perspectivele pe termen scurt.

Juventus, care a câştigat liga italiană de mai multe ori decât orice alt club, este acum pe locul 9 în clasamentul din Serie A şi se confruntă cu o luptă dificilă pentru a se califica în profitabila competiţie europeană UEFA Champions League, scrie agenţia de presă Reuters, citat de ZF.

Clubul de fotbal are o capitalizare bursieră de 773 mil. euro. Clubul a remizat 3-3 cu Atalanta duminica trecută la Torino, în primul meci de când pedeapsa a fost anunţată vineri seara. Juventus a spus că va aştepta motivele deciziei până la sfârşitul lunii, dar intenţionează să facă recurs împotriva pedepsei la o instanţă sportivă superioară a Comitetului Olimpic Italian.

„Credem că suntem într-o poziţie puternică şi vom continua pe această cale”, spune noul director general al Juventus, Maurizio Scanavino, într-o declaraţie duminică seara, adăugând că fanii altor cluburi s-au opus deciziei.

Juventus, controlată de holdingul Exor (EXOR.AS) al familiei Agnelli, se confruntă cu investigaţii din partea autorităţilor sportive şi legale pentru contabilitate, clubul susţinând însă că este în conformitate cu standardele industriei. Ar putea exista şi alte sancţiuni sportive, notează Reuters, deoarece se presupune că Juventus a fost, de asemenea, de acord să plătească jucătorilor cea mai mare parte din reducerile salariale legate de COVID, fără a lua în considerare în mod corespunzător acest lucru.

O şedinţă de judecată este programată la Torino la sfârşitul lunii martie pentru a evalua dacă se dispune un proces pentru fostul preşedinte Andrea Agnelli, alte 11 persoane şi clubul însuşi din cauza acuzaţiilor de contabilitate falsă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici