Magazinele bam boo intră în insolvenţă

Firma Andromede Decor, proprietara reţelei de magazine de cadouri şi decoraţiuni interioare bam boo, a intrat în insolvenţă şi îşi va restructura activitatea.

464 afișări
Imaginea articolului Magazinele bam boo intră în insolvenţă

Magazinele bam boo intră în insolvenţă

"Intrarea în procedura de restructurare este o decizie pe care am luat-o cu scopul de a ne adapta business-ul la realităţile economiei actuale. Este o perioadă încă dificilă din punct de vedere economic, iar decizia restructurării activităţilor companiei ne va permite să ne concentrăm pe obiective care asigură continuarea eficientă a activităţii noastre pe termen lung", a declarat într-un comunicat Philippe Eustratiades, administrator al Andromede Decor.

Firma va pune în aplicare un plan de restructurare, cu scopul eficientizării activităţii. Astfel, Andromede Decor îşi va continua activitatea, dar va lua măsuri precum revizuirea colecţiilor din magazine, eficientizarea politicii de achiziţii şi rentabilizarea punctelor de lucru.

"Sperăm într-o colaborare bună cu creditorii, al căror sprijin şi înţelegere le vom solicita prin planul de reorganizare. Preconizăm mai multe întâlniri în viitorul apropiat cu principalii creditori, pentru a purta negocieri asupra graficului de plăţi", a spus Eustratiades.

Firma a lansat lanţul de magazine bam boo în 2003, iar în prezent are 22 de magazine la nivel naţional, amplasate în galerii comerciale sau magazine independente. Dintre acestea, 10 sunt în Bucureşti.

În 2010, bam boo a avut o cifră de afaceri de 36 milioane lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici