Mang: E foarte posibil ca în două săptămâni programele POSDRU să fie din nou suspendate

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că este posibil ca în două săptămâni programele POSDRU să fie din nou suspendate, adăugând că, din informaţiile pe care le are, "există grave probleme cu finanţările pe POSDRU".

Mang: E foarte posibil ca în două săptămâni programele POSDRU să fie din nou suspendate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ioan Mang a vorbit în conferinţa de presă despre problemele pe care le are de rezolvat într-un timp foarte scurt, spunând că nu poate reveni repede la UMF Târgu Mureş să discute.

În acest context, ministrul a menţionat "problemele legate de programele POSDRU".

"Avem de rezolvat chestiuni foarte urgente şi presante. Adăugăm aici problemele care sunt cu programele POSDRU, care probabil peste două săptămâni vor fi din nou suspendate şi aceasta afectează grav şi ministerul, şi universităţile", a spus Mang.

Acesta a adăugat că, din informaţiile pe care le-a primit, "există grave probleme cu finanţările pe POSDRU".

"Informaţiile pe care le-am primit, în prima zi de mandat, de la colegii din minister, sunt că există grave probleme cu finanţările pe POSDRU şi că programele POSDRU - este foarte posibil ca în două săptămâni să fie suspendate. Urmează să primesc date exacte în cursul zilei de mâine (vineri - n.r.) şi vedem ce e de făcut. E vorba de multe proiecte, dar nu vă pot da date acum, în momentul acesta nu am situaţia exactă", a spus Mang.

Întrebat care ministere ar fi afectate de eventuala suspendare a programelor POSDRU, Mang a răspuns: "al Educaţiei, sigur".

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, s-a aflat, joi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, pentru a discuta cu reprezentanţii universităţii despre situaţia Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul universităţii.

Comisia Europeană a decis, în 21 februarie, întreruperea rambursărilor pentru declaraţiile de cheltuieli din cadrul POSDRU, măsura putând fi menţinută cel mult şase luni.

Ulterior, potrivit Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Comisia Europeană a anunţat decizia de reluare a plăţilor pentru POSDRU, hotărâre care se bazează pe progresele înregistrate în implementarea programului, ce au fost reflectate în raportul Autorităţii române de Audit transmis CE în 5 martie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

 


comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
MANG ,
POSDRU ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa