Memorandumul pentru sprijinirea Complexului Energetic Oltenia, amânat pentru 6 ianuarie

319 afișări
Imaginea articolului Memorandumul pentru sprijinirea Complexului Energetic Oltenia, amânat pentru 6 ianuarie

Executivul a amânat memorandumul pentru sprijinirea Complexului Energetic Oltenia (CEO) pentru şedinţa din 6 ianuarie, în primă lectură. Memorandumul conţine acţiuni din programul pentru reducerea emisiilor de carbon pe care CEO este obligată să-l îndeplinească.

Acesta conţine două tipuri de măsuri, pe termen scurt şi pe termen mediu şi lung.

”Documentul este unul destul de amplu care pe lângă partea de definire a unei scheme de sprijin creionează şi viitorul legat de procesul de decarbonare a Complexului Energetic Oltenia”, a spus pentru MEDIAFAX directorul general al CEO, Sorin Boza.

Pe termen scurt, memorandumul vorbeşte despre un împrumut de la Ministerul de Finanţe pentru achiziţia certificatelor de CO2, un împrumut pe care Sorin Boza spune că CEO îl va restitui care pe orice împrumut de la bănci.

Pe termen mediu şi lung, memorandumul setează o ţintă principală pentru reducerea emisiilor de carbon.

„Un target pe care-l putem atinge doar prin realizarea unui mix propriu, scoţând grupuri pe cărbune şi venind în contrapartidă cu grupuri pe gaz", a explicat Boza.

CE Oltenia ar urma, de asemenea, să construiască trei parcuri fotovoltaice de câte 100 de MW fiecare şi să crească capacitatea de producţie a două microhidrocentrale aflate în patrimoniul CEO, pe lângă convertirea termocentralei pe cărbune Craiova 2 pe gaze.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici