Miracolul economic polonez poate fi repetat şi de România?

Ieşirea din comunism şi capitalismul au transformat Europa de Est, iar fostele economii comuniste încep să prindă din urmă ţările mai dezvoltate din Vest, dar într-o competiţie în care jucătorii au stiluri şi performanţe diferite.

768 afișări
Imaginea articolului Miracolul economic polonez poate fi repetat şi de România?

Miracolul economic polonez poate fi repetat şi de România? (Imagine: Shutterstock)

Cehia  a intrat deja în rândul economiilor dezvoltate, în timp ce Polonia, cea mai mare economie est-europeană, îşi pierde eticheta de stat postcomunist şi are şanse să intre în grupul celor mai mari 20 de economii ale lumii poate chiar din 2030, de pe locul 24 la nivel mondial în 2013, după datele FMI.

Întrebarea este în câţi ani va ajunge România, una dintre cele mai sărace economii din UE, la nivelul Poloniei. Produsul Intern Brut al Poloniei a crescut cu 115% faţă de nivelul la care era în 1989, pe când cel al României a urcat cu doar 30% în termeni reali.

Populaţia Poloniei este acum mai mare comparativ cu anul căderii comunismului, în timp ce România a pierdut masiv din locuitori din cauza migraţiei în căutarea unui loc de muncă mai bun şi a unor standarde de viaţă mai ridicate şi a sporului natural negativ.

PIB-ul per capita, un indicator al prosperităţii unei ţări, nu era în 1990 cu mult mai mare în Polonia decât în România, dar acum Polonia are un PIB per capita de 14.329 de dolari, pe când în România acesta este de 10.160 de dolari. Salariul mediu net în Polonia este de 700 de euro pe lună. În România salariul mediu lunar ajunge abia la 400 de euro. 

Citeşte mai multe despre exemplul economiei poloneze pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici