Nou proiect al Codului Fiscal: Fără impozit majorat la maşini cu motor mic, celelalte modificări rămân - surse

Ministrul Finanţelor a transmis miniştrilor, pe suport electronic, un nou proiect al Codului Fiscal, care nu mai prevede majorarea impozitului pentru maşini cu o capacitate cilindrică de până în 1.600 centimetri cubi, însă fără alte modificări faţă de forma iniţială, au declarat surse oficiale.

Nou proiect al Codului Fiscal: Fără impozit majorat la maşini cu motor mic, celelalte modificări rămân (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Vineri seara, agenţia MEDIAFAX a anunţat că, potrivit proiectului noului Cod Fiscal, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi, pentru motoare mai mari impozitul urmând însă să scadă.

Impozitul era prevăzut să crească de la 8 lei la 20 lei pentru fiecare 200 centimetri cubi în cazul autoturismelor cu motoare de până la 1.600 cm3 inclusiv.

Proiectul mai prevede o creştere a impozitului de la 18 lei la 30 lei/200 cmc pentru maşinile cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.601 cmc şi 2.000 cmc inclusiv.

Pentru autoturisme cu o capacitate cilindrică între 2.001 cmc şi 2.600 cmc inclusiv, impozitul va scădea însă, de la 72 lei la 60 lei/200 cmc, scăderea continuând şi pentru maşini cu motoare mai mari.

MEDIAFAX a mai anunţat că impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.

Sâmbătă, Ministerul Finanţelor a anunţat că a retras, la solicitarea premierului Ponta, proiectele Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice.

Luni seara, premierul Ponta a sugerat că impozitul ar putea să nu mai fie majorat pentru maşinile cu motoare mici, chiar dacă taxa anuală este mică, ca o măsură "de stânga" indicată că ar fi susţinută şi de liberali, dar că primarii vor putea majora impozitele cu până la 50%, pentru autonomie locală şi că persoanele fizice vor fi taxate mai mult, similar firmelor, pentru clădirile nerezidenţiale.

În urmă cu o săptămână, preşedintele Traian Băsescu a declarat că a primit la promulgarea legea privind diminuarea contribuţiilor de asigurări sociale şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, spunând că este de părere că Guvernul are ca ţintă acoperirea deficitului rezultat prin micşorarea CAS prin creşterea taxei pe proprietate de 2-3 ori.

Luni, preşedintele şi premierul s-au întâlnit pentru a discuta pe tema surselor de finanţare, dar nu au ajuns la o concluzie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 17 comentarii
Taguri:
GUVERN ,
COD FISCAL ,
COMENTARII
  • dan 19 iul 2014

    La benzina nu mai bagati vreo acciza ceva? Puneti dreacului un finantist ca lumea la min. Finantelor, nu mai tineti paparuda aia acolo...n.are nici cea mai mica idee de ce face!

  • dragos 17 iul 2014

    Nu suntem de accord cu niciuna dintre masuri! Nu-i vom vota ! Am sa fac aceasta recomandare tuturor celor care nu sunt de accord cu masurile lor.

  • Flavius 17 iul 2014

    Au gandire de * si ne vor ingropa de tot! "Bine " ca au renuntat la marirea impozitului pe motoarele mici ( echvalentul unui cartus de tigari ) dar n-au renuntat la marirea de 20 de ori a impozituluiu pe cladirile nerezidentiale ! IN TRADUCERE - ESTI MIC MESERIAS ( INSTALATOR , CROITOREASA…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Va avea curaj Traian Băsescu să facă asta? Adevărul care trebui spus până la capăt