Piaţa calculatoarelor personale se va reduce cu 4,9% în acest an, peste estimările anterioare - IDC

Piaţa calculatoarelor personale se va contracta cu 4,9% în acest an, peste estimările anterioare, valoarea vânzărilor de desktopuri şi laptopuri urmând să scadă la 175 de miliarde de dolari în 2019 faţă de 201 miliarde de dolari în 2014, potrivit firmei de cercetare IDC.

192 afișări
Imaginea articolului Piaţa calculatoarelor personale se va reduce cu 4,9% în acest an, peste estimările anterioare - IDC

Piaţa calculatoarelor personale se va reduce cu 4,9% în acest an, peste estimările anterioare - IDC (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Valoarea pieţei calculatoarelor personale va coborî cu 6,9% în 2015 şi va continua să înregistreze scăderi minore în următorii ani, până la 175 de miliarde de dolari până în 2019", se arată într-un raport al IDC.

Livrările de calculatoare personale vor coborî la 293,1 milioane de unităţi în acest an comparativ cu 308,1 milioane de unităţi în 2014, pe fondul aprecierii dolarului şi în contextul în care utilizatorii aşteaptă lansarea unor noi produse.

IDC a estimat anterior că piaţa calculatoarelor va scădea în 2015 cu 3,3%.

Scăderea vânzărilor de calculatoare va continua şi în următorii ani, ajungând la 291,4 milioane de unităţi în 2019.

Reorientarea utilizatorilor către dispozitivele portabile este mai evidentă pe pieţele emergente, declinul din acest an urmând să se situeze la 4,7%, întrucât consumatorii trebuie să aleagă între un smartphone şi un calculator, potrivit lui Loren Loverde, analist la IDC.

"De obicei, aceştia aleg smartphone-ul", a declarat Loverde într-un interviu pentru Bloomberg.

Vânzările de desktopuri la nivel mondial vor scădea de la 133,8 milioane de unităţi în 2014 la 125,5 milioane de unităţi în acest an, în timp ce livrările de laptopuri vor coborî de la 174,3 milioane de unităţi anul trecut la 167,5 milioane de unităţi în 2015.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici