Ponta: Sunt convins că Bosch e în România pentru a rămâne, a continua să investească şi a se extinde

Premierul Victor Ponta se declară convins că firma Bosch este în România "pentru a rămâne, a continua să investească şi a se extinde", apreciind că deschiderea noii fabrici din comuna Jucu, judeţul Cluj, reflectă încrederea pe care compania o are în România.

164 afișări
Imaginea articolului Ponta: Sunt convins că Bosch e în România pentru a rămâne, a continua să investească şi a se extinde

Ponta: Sunt convins că Bosch e în România pentru a rămâne, a continua să investească şi a se extinde (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la ceremonia de inaugurare a fabricii Bosch din Parcul Industrial Tetarom 3 din comuna Jucu, judeţul Cluj, că ajutorul de stat oferit de Guvern companiei Bosch, în valoare de peste 25 de milioane de euro, a fost "cea mai bună investiţie".

"Investiţia Bosch este extrem de importantă, una care reflectă încrederea pe care compania o are în România. 70 de milioane de euro, câteva sute de locuri de muncă, toate acestea reprezintă veşti bune. Mă bucur că Ministerul Finanţelor a aprobat schema de ajutor de stat şi cred că participarea noastră cu peste 25 de milioane de euro la acest proiect este cea mai bună investiţie pe care poate să o facă Guvernul. Sunt convins că Bosch este în România pentru a rămâne, a continua să investească şi pentru a se extinde", a spus Ponta.

Potrivit acestuia, când companii germane de renume, precum Bosch, Daimler sau Deutsche Bank, investesc în România, "este cel mai bun mesaj pe care ţara noastră îl poate primi şi înseamnă că este o ţară atractivă".

Premierul a spus că îşi doreşte ca Bosch să profite de măsurile luate de Guvern privind scutirea de impozit a profitului reinvestit şi a afirmat că îşi doreşte ca Bosch să facă profit cât mai repede, pe care să îl reinvestească în România.

Panglica inaugurală a fabricii Bosch de la Jucu a fost tăiată de premierul Victor Ponta, de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, de oficiali ai Bosch, dar şi de primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, invitat de şeful Guvernului, pentru că, iniţial, nu era stabilit ca acesta să participe la tăierea panglicii.

La inaugurare au mai fost prezenţi, printre alţii, vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul Apărării, Mircea Duşă, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan.

Bosch a inaugurat în comuna Jucu, judeţul Cluj, cea de-a doua fabrică de componente auto pe care o deţine în România, investiţie de peste 70 milioane de euro, care va avea 750 de angajaţi la sfârşitul acestui an.

Compania a investit peste 70 milioane de euro în noua fabrică, cu o suprafaţă utilă de aproximativ 38.000 de metri pătraţi. Până la sfârşitul anului vor fi angajate circa 750 de persoane în noua fabrică. În prezent, unitatea are 325 de angajaţi.

Fabrica face parte din divizia de electronică auto a Bosch, care deţine la nivel global 13 unităţi de producţie, cu 24.000 de angajaţi.

Bosch este unul dintre cele mai mari grupuri industriale germane şi este prezent în România de 20 de ani, unde are 1.700 de angajaţi în Cluj, Blaj, Timişoara şi Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici