Prima creştere economică consistentă în România. Pe tot anul se duce spre 2%

Creşterea economică peste aşteptări din al treilea trimestru, estimată la 3% de preşedintele Traian Băsescu, împinge prognozele analiştilor pentru întregul an spre 2%, faţă de 1,5% estimarea oficială, după doi ani în care economia s-a luptat să iasă din recesiune.

330 afișări
Imaginea articolului Prima creştere economică consistentă în România. Pe tot anul se duce spre 2%

Prima creştere economică consistentă în România. Pe tot anul se duce spre 2% (Imagine: Mediafax Foto)

Această cifră de 3% este cel mai bun rezultat macroeconomic pe care îl raportează România din 2008 încoace şi ar readuce interesul investitorilor.

Datele oficiale vor fi anunţate de Statistică pe 15 noiembrie. În ciuda faptului că T3 a fost bun, iar populaţia a căpătăt ceva încredere în evoluţia vi­itoare a economiei, criza financiară care a izbucnit în septembrie şi octombrie în Europa i-a determinat pe mulţi să facă un pas înapoi în ceea ce priveşte consumul, aşteptând să vadă ce se mai întâmplă în jur. De aceea analiştii sunt destul de rezervaţi pentru T4, unde ritmul anual de creştere se va reduce.

Până când consumul va prinde putere, exporturile şi agricultura au dus greul revenirii economiei după căderea dramatică (-7,1%) din 2009 şi minusul din 2010, de 1,3%.

În următoarea săptămână, după discuţiile cu FMI şi Comisia Europeană, vom afla şi creşterea economică oficială pe care va merge Guvernul anul viitor. Discuţiile se poartă între un plus de 1,5% şi 2,2%, totul depinzând însă de ce se întâmplă în Europa. FMI se bazează pe plusul de la anul trecut pe revenirea consumului privat.

Citeşte mai mult pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici