Profitul sistemului bancar: 100 de milioane de euro în primul trimestru din 2010

Băncile au realizat în primul trimestru un profit cumulat de 100 de milioane de euro, jumătate din câştigul pe întegul an 2009, comparativ cu o pierdere de 50 de milioane de euro în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Banca Naţională a României (BNR).

118 afișări
Imaginea articolului Profitul sistemului bancar: 100 de milioane de euro în primul trimestru din 2010

Profitul sistemului bancar: 100 de milioane de euro în primul trimestru din 2010 (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

"Profitul sistemului bancar a fost consistent, în jur de 100 de milioane de euro (...) E semn că s-a reluat activitatea în bănci. Provizioanele au rămas pe o tendinţă de creştere, dar profitul operaţional a depăşit bine pierderea financiară. A început să meargă creditul şi s-a reluat activitatea bancară pe mai multe segmente", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

Sistemul bancar a înregistrat anul trecut un profit net de 772 de milioane lei (sub 200 de milioane euro), în condiţiile în care 22 de instituţii de credit au avut câştiguri cumulate de peste 2 miliarde de lei şi 20 de bănci au suferit pierderi care au depăşit un miliard de lei.

Primele două bănci din România au anunţat pentru intervalul ianuarie - martie 2010 o uşoară reducere a profitului.

Astfel, BCR, cea mai mare instituţie de credit după active, a anunţat un profit consolidat după impozitare şi plata intereselor minoritare calculat în baza IFRS de 243 milioane lei (58,7 milioane euro), în scădere cu 26,4%. Profitul operaţional al grupului BCR a crescut cu 13,7%, de la 671,1 milioane lei (159,1 milioane euro) la 763 milioane lei (184,4 milioane euro).

De asemenea, BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a obţinut în primele trei luni din 2010 un profit net de 199 milioane lei (49 milioane euro), în scădere cu 5% faţă de câştigul obţinut în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care venitul net bancar a crescut cu 12%, la 915 milioane lei. Profitul brut din exploatare a crescut cu 24% faţă de intervalul similar din 2009, la 570 milioane lei (139 milioane euro). Situaţiile financiare au fost întocmite potrivit standardelor româneşti de contabilitate şi reflectă rezultatele la nivel de bancă, nu consolidat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici