Profiturile companiilor europene vor creşte şi anul următor, în pofida crizei

Companiile din Europa vor înregistra creşteri ale profiturilor anul următor, rivalizând cu cele din Statele Unite, după ce şi-au majorat câştigul şi în acest an, în pofida crizei care ar putea împinge regiunea în recesiune, potrivit estimărilor analiştilor.

98 afișări
Imaginea articolului Profiturile companiilor europene vor creşte şi anul următor, în pofida crizei

Profiturile companiilor europene vor creşte şi anul următor, în pofida crizei (Imagine: Shutterstock)

Profitul net cumulat al celor 600 de companii mari, mijlocii şi mici incluse în indicele bursier Stoxx Europe 600 va creşte cu 10,5% anul următor, după o majorare anticipată la 11% pentru acest an, rezultă din peste 12.000 de estimări ale analiştilor. Companiile din Stoxx Europe 600 se îndreaptă către cel de-al patrulea an consecutiv de majorare cu peste 10% a profitului, cea mai lungă astfel de perioadă începând cu 1998, transmite Bloomberg.

Analiştii mai optimişti consideră că declinul acţiunilor europene cu 16% de la începutul anului a creat chilipiruri pe bursele europene, deoarece avansul profiturilor va depăşi chiar şi nivelul de 10,1% estimat pentru SUA, chiar dacă economia zonei euro creşte de trei ori mai lent decât cea americană. Analiştii mai prudenţi nu au însă încredere în prognozele de profit, în contextul creşterii puternice a costurilor de împrumut ale statelor.

"Companiile sunt într-o situaţie mult mai sănătoasă în perspectiva unei crize decât erau în 2008. Dezbaterea este legată de cât de mult se poate extinde recesiunea către nordul Europei, însă consider că preţurile acţiunilor iau deja în calcul majoritatea scenariilor", a declarat Luke Stellini, care contribuie la administrarea unor active de 636 miliarde de dolari la compania Invesco, din Marea Britanie.

Majorarea profitului de anul următor va fi susţinută de companiile internaţionale incluse în Stoxx Europe 600, afirmă analiştii. Aproximativ 54% din vânzările companiilor incluse în acest indice sunt generate în afara Europei, arată date ale Royal bank of Scotland. Totodată, profiturile pentru băncile incluse în Stoxx Banks Index ar putea avansa cu 23% anul următor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici