Video Reducerea contribuţiei la Pilonul II înseamnă falimentarea "cu bună-ştiinţă" a sistemului

Propunerea de reducere a contribuţiei la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) înseamnă falimentarea "cu bună-ştiinţă" a sistemului de pensii private, atât a administratorilor, cât şi a celor cinci milioane de participanţi, a declarat preşedintele APAPR, Crinu Andănuţ.

59 afișări

"Prin aplicarea măsurii vom asista la distrugerea a 12 ani de construcţie legislativă şi instituţională în domeniul pensiilor private şi se recunoaşte falimentul sistemului public de pensii, dar, paradoxal, şi la anihilarea principalei soluţii de rezolvare a acestei probleme", a spus Andănuţ, prezent la un eveniment de specialitate organizat de MEDIAFAX şi Eureko Pensii.

Preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) consideră că reducerea contribuţiei la Pilonul II va avea ca efect sărăcirea "pentru totdeauna a pensionarilor de azi şi de mâine", prin eliminarea oricărei şanse de economisire privată pentru pensie.

"Asistăm, de fapt, la naţionalizarea mascată a pensiilor private din România. În plus, asistăm la instigarea unei generaţii împotriva altor generaţii", a mai spus Andănuţ.

Reprezentantul APAPR a apreciat că introducerea sistemului Pilonul II este cea mai de succes reformă din România ultimilor ani.

"După doi ani, fondurile de pensii obligatorii au un randament mediu anual de peste 18%, mult peste inflaţia de 5%. Niciuna dintre temerile şi riscurile invocate la startul sistemului nu s-au materializat", a spus Andănuţ.

El a adăugat că Pilonul II este singurul capitol de cheltuieli al bugetului consolidat unde se poate urmări eficienţa "cheltuirii" banilor.

"După 24 de luni de viramente în Pilonul II, statul a transferat fondurilor de pensii contribuţii brute totale de 2,63 miliarde de lei. În acelaşi timp, activele nete administrate de fonduri au ajuns la 3,14 miliarde de lei. Deci, profitul net al participanţilor se ridică la 511 milioane de lei", a spus Andănuţ.

El a opinat că, pentru jumătate din populaţia aptă de muncă, Pilonul II este singura diferenţă dintre sărăcie extremă şi un nivel de trai relativ decent la pensie.

"Circa 50% din familiile din România nu reuşesc să economisească absolut deloc, conform unui studiu prezentat de BNR în septembrie 2009. De asemenea, circa 67% din populaţia urbană a României nu economiseşte absolut deloc şi nici nu are rezerve financiare", a arătat Andănuţ.

Pilonul II este constant atacat de sindicate

Reprezentantul APAPR a mai spus că Pilonul II este constant atacat de sindicate, care au încercat să intre în acest domeniu de activitate şi să îl controleze, dar au eşuat.

"Sindicatele acţionează împotriva intereselor salariaţilor pe care ar trebui să îi reprezinte. În ţările occidentale, sindicatele susţin fondurile de pensii private şi sunt interesate ca ele să fie cât mai puternic finanţate cu contribuţii (...) Orice atac la Pilonul II este un atac la siguranţa financiară la bătraneţe a actualei generaţii de salariaţi", a spus Andănuţ.

Potrivit reprezentantului APAPR, sustenabilitatea şi adecvarea Pilonului II sunt vitale pentru o pensie privata la un nivel decent în viitor.

"Studii independente arată că o contribuţie cu un punct procentual mai mică, pe o durată de cotizare de 30 de ani, va conduce la o pensie cu până la 30% mai mică. Jumătate din pensia privată acumulata în statele cu experienţă în domeniu provine de fapt din contribuţiile virate în prima treime a perioadei de acumulare. Deci, startul cu contribuţii solide este de maximă importanţă pentru sistem", a afirmat Andănuţ.

În opinia sa, sistemul de pensii private este nesusţinut politic şi atacat des, pe baza unor prejudecăţi şi cu lipsă de cunoaştere.

Sistemul pensiilor private are nevoie de susţinere

"De asemenea, sistemul pensiilor private este încă lipsit de încrederea şi înţelegerea marelui public şi are nevoie de susţinere din partea celor mai puternice şi credibile instituţii ale statului român", a arătat preşedintele APAPR.

El a cerut autorităţilor că, dacă nu se doreşte dezvoltarea mai puternică a pensiilor private, măcar să nu pună în practică măsuri care "strică" ce s-a construit până în prezent.

"Au trecut doar doi ani de la startul sistemului, dar peste 20 de ani cu toţii vom regreta orice afectare de astăzi a sistemului de pensii private. Sa nu ajungem acolo, pentru că va fi cu siguranţă prea târziu", a spus Andănuţ.

Preşedintele APAPR a încheiat prin a spune că asociaţia a trimis scrisori de protest faţă de reducerea contribuţiei la Pilonul II către Preşedintele României, şeful Executivului şi Fondul Monetar Internaţional şi reprezentantului României la această instituţie, Mihai Tănăsescu.

"De asemenea, vom protesta la nivel politic înalt prin intermediul amasadorilor ţărilor din care provin acţionarii administratorilor prezenţi pe Pilonul II şi la Uniunea Europeană", a mai spus şeful APAPR.

Vicepreşedinte al Uniunii Generale a Industriaşilor din România, Ştefan Rădeanu, a declarat marţi că ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat patronatele că transferurile pentru fondurile de pensii private obligatorii vor fi reduse de la 2,5% la 0,5% din salariul brut până la sfârşitul anului 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici