Salariul mediu net a scăzut cu 40 de lei în mai faţă de aprilie, la 1.458 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în mai de 1.458 lei, în scădere cu 2,7% (40 lei) comparativ cu aprilie, dar în creştere cu 2,1% faţă de aceeaşi lună din 2010, cele mai mari valori înregistrându-se în intermedieri financiare şi cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit INS.

447 afișări
Imaginea articolului Salariul mediu net a scăzut cu 40 de lei în mai faţă de aprilie, la 1.458 lei

Salariul mediu net a scăzut cu 40 de lei în mai faţă de aprilie, la 1.458 lei (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Astfel, în intermedieri financiare câştigul salarial net a fost de 3.698 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 854 lei, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în mai de 2.008 lei, cu 2,8% mai mic decât luna precedentă.

În mai 2011, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost în scădere faţă de aprilie, când s-au acordat prime ocazionale (prime de Paşte), ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou pentru Paşte) ori s-au realizat producţii şi încasări mai mari (funcţie de contracte). Printre alte cauze ale scăderilor s-au numărat nerealizările de producţie, încasările mai mici (funcţie de contracte), dificultăţile financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice ori angajării de personal cu câştiguri salariale mici.

Reduceri ale câştigurilor între 10% şi 14% s-au înregistrat în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, captarea, tratarea si distribuţia apei şi între 8% şi 10% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, tranzacţii imobiliare, fabricarea altor mijloace de transport, transporturi pe apă, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).

Totodată, s-au diminuat cu 6-8% câştigurile salariale din activităţile de tipărire şi reproducere pe suporturi a înregistrărilor, industria metalurgică, telecomunicaţii, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor din tutun, extracţia cărbunelui superior şi inferior.

Creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au înregistrat ca urmare a acordării de prime ocazionale, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte), precum şi plăţii integrale a drepturilor salariale, în unele unităţi economice care, în lunile precedente s-au confruntat cu dificultăţi financiare.

Astfel, în activităţile de tăbăcire şi finisare a pieilor şi fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, câştigurile au crescut cu 3-5%, iar în transporturi aeriene, activităţi de servicii anexe extracţiei, activităţi de editare cu 1-2%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie în administraţia publică (-0,7%) şi învăţământ (-0,1%). În sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net din luna mai a crescut uşor (+0,4%) ca urmare a plăţii sumelor restante în unele unităţi din domeniul asistenţei sociale, ori a disponibilizării personalului din aceste unităţi.

Faţă de iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010 ) câştigul salarial mediu net din luna mai 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 16,5% în învăţământ, cu 14,6% în sănătate şi asistenţă socială, respectiv cu 9,7% în administraţia publică.

Comparativ cu octombrie 2010 (lună de referinţă pentru aplicarea majorării cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 285/2010) câştigul salarial mediu net din mai 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 16% în administraţia publică, 13,5% în învăţământ, respectiv cu 12,7% în sănătate şi asistenţă socială.

Indicele câştigului salarial real pentru luna mai, faţă de aprilie, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 97,1%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 117,2%, cu 3,4 puncte procentuale mai mic.

Raportat la mai 2010, indicele câştigului salarial real a fost de 94,2%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici