Samsung vrea să-şi dubleze în acest an vânzările de smartphone-uri

Samsung vrea să-şi crească în acest an de aproape două ori vânzările de smartphone-uri, a declarat luni şeful diviziei de comunicaţii mobile a gigantului sud-coreean, JK Shin.

124 afișări
Imaginea articolului Samsung vrea să-şi dubleze în acest an vânzările de smartphone-uri

Samsung vrea să-şi dubleze în acest an vânzările de smartphone-uri (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Ţintele prezentate de Shin înainte de debutul Mobile World Congress Barelona au fost confirmate ulterior de un purtător de cuvânt al Samsung.

Samsung a fost anul trecut cel mai mare producător de smartphone-uri după vânzări, cu 97,4 milioane de unităţi livrate, de patru ori mai multe ca în 2010, potrivit datelor Strategy Analytics.

Grupul sud-coreean a depăşit astfel Apple, care a ocupat poziţia a doua la nivel mondial, cu 93 de milioane de unităţi.

Shin a adăugat că Samsung vrea să vândă în acest an 380 milioane de telefoane mobile, în urcare cu 16% faţă de 2011, când compania a ocupat locul al doilea la nivel mondial după Nokia.

Samsung a vândut anul trecut 327,4 milioane de telefoane mobile, faţă de 280,2 milioane în 2010, potrivit Strategy Analytics.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici