SIF Moldova contestă în instanţă majorarea capitalului BCR şi neacordarea de dividende

SIF Moldova (SIF2), acţionar minoritar la BCR, a solicitat în instanţă anularea deciziilor AGA prin care s-a hotărât că nu se acordă dividende şi se majorează capitalul, contestând eliminarea unui articol din statut prin care banca trebuia să acorde dividende reprezentând 40% din profitul net.

87 afișări
Imaginea articolului SIF Moldova contestă în instanţă majorarea capitalului BCR şi neacordarea de dividende

SIF Moldova contestă în instanţă majorarea capitalului BCR şi neacordarea de dividende (Imagine: Adrian Cojocaru/Mediafax Foto)

Acţionarii BCR, controlată grupul austriac Erste, au aprobat la finele lunii aprilie majorarea capitalului cu 55,4 milioane lei, la 1,085 miliarde lei, prin încorporarea întregului profit net realizat anul trecut. Deşi în luna februarie, BCR a anunţat acţionarii că a obţinut în 2010 un profit net de 100 - 105 milioane lei, ulterior firma de audit a sugerat băncii să constituie provizioane suplimentare, astfel încât câştigul s-a redus la 55,4 milioane lei.

Propunerea de majorare a capitalului a fost luată cu peste 90% din voturi. SIF Moldova, care deţine 6% din acţiunile BCR, a votat împotriva deciziei de suplimentare a capitalului social şi de nedistribuire de dividende.

"Înainte de majorarea capitalului s-a decis eliminarea unui punct din actul constitutiv al băncii prin care se prevedea acordarea a 40% din profit sub formă de dividende. Acest articol a fost inclus în actul constitutiv la momentul privatizării BCR, ca măsură de protecţie a acţionarilor minoritari. Această obligaţie a fost inclusă atât în contractul de privatizare, cât şi în câte o scrisoare de angajament semnată de Erste cu fiecare SIF în parte. Or, după ce în AGA s-a decis eliminarea acestei prevenderi, eu nu mai pot să fiu sigur că nu va deveni o practică încorporarea profitului în capital şi astfel să nu mai primesc dividende", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele şi directorul general al SIF Moldova, Costel Ceocea.

Dosarul a fost înregistrat vineri la Tribunalul Bucureşti, iar instanţa a stabilit primul termen în data de 4 octombrie.

"Contestăm legalitatea adoptării unei astfel de decizii, prin încălcarea unor angajamente asumate de acţionarul majoritar la privatizarea băncii, respectiv acordarea de dividende, dar putem aminti şi obligaţia listării BCR. Am apreciat că managementul băncii este unul excesiv de prudenţial şi din această cauză a constituit provizioane mari, care au dus la un profit net final mai redus decât cel preliminat. O acţiune gratuită şi nelistată nu imi prezintă beneficiul unui dividend", a spus şeful SIF Moldova.

Pentru majorarea capitalului, BCR a emis 554,27 milioane de noi acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune.

"Am apreciat că nu a fost bine motivată propunerea acţionarului majoritar de majorare a capitalului, invocându-se un ordin al BNR prin care se recomanda neacordarea de dividende şi capitalizarea profiturilor băncilor astfel încât să se evite riscuri. Ordinul BNR era doar o recomandare nu ceva imperativ. În plus, indicatorii de prudenţialitate, de performanţă, testele de stres ale băncii erau bune, de ce să se mai majoreze capitalul", a adăugat Ceocea.

Acesta este al doilea an în care BCR nu acordă dividende, ci capitalizează profitul, după ce anul trecut capitalul social a fost suplimentat cu 237 milioane lei, la 1,03 miliarde lei, din profitul din 2009.

"Anul trecut nu am contestat în instanţă decizia, pentru că eram în an de criză şi am zis că este bine să capitalizăm banca, însă acum este altă situaţie. Nu vroiam să stricăm imaginea băncii, însă acum deja vorbim de un management excesiv de prudenţial, care nu îmi acordă dividende, deşi situaţia BCR este bună", a continuat Ceocea.

El a menţionat că SIF Moldova ar putea renunţa la acţiunea în instanţă dacă BCR şi Erste vor aduce argumenmte solide prin care să demonstreze că era necesară majorarea capitalului prin încoroporarea profitului de anul trecut.

"Până acum reprezentanţii acţionarului majoritar s-au arătat deschişi la dialog şi noi la fel. Pe parcursul procesului, dacă ne conving că erau necesare astfel de măsuri, putem renunţa la unele sau la toate punctele atacate", a explicat Ceocea.

Grupul BCR este controlat de Erste Bank, care a preluat, în 2006, 61,88% din acţiunile BCR, pentru 3,75 miliarde de euro, de la stat, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi International Finance Corporation. Grupul austriac şi-a majorat ulterior participaţia la 69,17%, prin preluarea de acţiuni deţinute de salariaţii BCR.

În noiembrie 2009, grupul austriac a interpus în relaţia sa de acţionar majoritar al BCR două vehicule cu statut juridic de SRL înfiinţate în Austria, EGB Ceps Beteilungen GmbH şi EGB Ceps Holding GmbH. Societatea din urmă deţine în prezent 69,4% din acţiunile BCR. O participaţie de 30,11% se află în proprietatea celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici