Tarom, ajutată să iasă la liman. Guvernanţii au aprobat ajutorul de stat

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi validarea ajutorului de stat pentru compania Tarom, fiind vorba de aproape 100 de milioane de euro, aprobaţi de Comisia Europeană la sfârşitul lunii aprilie.

104 afișări
Imaginea articolului Tarom, ajutată să iasă la liman. Guvernanţii au aprobat ajutorul de stat

„Validăm azi (joi - n.r.) ajutorul de stat pentru compania Tarom, de aproape 100 de milioane de euro”, a anunţat Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern.

Acesta a precizat că România are deja acordul Comisiei Europene pentru acest ajutor de stat.

„Există acum toate condiţiile ca Tarom să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă precum competitorii săi”, a mai spus premierul.

Comisia Europeană a aprobat, la sfârşitul lunii aprilie, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda transportatorului aerian naţional deţinut de stat, Tarom, un ajutor de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane euro (473,69 milioane lei). Măsura va permite companiei să îşi restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în acelaşi timp la minimum denaturările concurenţei.

La 28 mai 2021, România a notificat Comisiei un plan de restructurare a companiei Tarom. Planul de restructurare stabileşte un pachet de măsuri de raţionalizare a operaţiunilor Tarom, de reînnoire a flotei sale învechite şi de reducere a costurilor.

În iulie 2021, Comisia a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de restructurare adoptate de România în favoarea Tarom ar fi în concordanţă cu normele UE privind ajutoarele de stat. În cursul investigaţiei aprofundate, România a actualizat planul de restructurare pentru a răspunde preocupărilor exprimate în decizia de iniţiere a procedurii.

În prezent, măsurile de restructurare notificate includ următoarele: anularea unei datorii în valoare de aproximativ 49,53 milioane euro (246,19 milioane lei) corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente; şi o injecţie de capital de aproximativ 45,77 milioane euro (227,50 milioane lei).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici