Ucraina a respins o ofertă a Rusiei de reducere a preţului gazelor cu 10%

Ucraina a respins vineri o ofertă a Rusiei de reducere a preţului gazelor naturale cu 10%, afirmând că ar fi în continuare prea mare, anunţul indicând că nu se întrevede o soluţie în disputa de lungă durată dintre cele două părţi.

324 afișări
Imaginea articolului Ucraina a respins o ofertă a Rusiei de reducere a preţului gazelor cu 10%

Ucraina a respins o ofertă a Rusiei de reducere a preţului gazelor cu 10% (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ucraina plăteşte în prezent 416 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze, dar autorităţile de la Kiev, care încearcă de mult timp să renegocieze tariful, consideră că un preţ corect ar fi de 250 de dolari.

După ce nu au reuşit să încheie anul trecut un nou acord, autorităţile ucrainene au anunţat că vor reduce în acest an importurile de gaze cu o treime, la 27 de miliarde de metri cubi.

Potrivit unor informaţii din presă, neconfirmate oficial, Moscova a oferit în această lună un discout de 10%, pentru ca volumul importurilor Ucrainei să rămână nemodificat.

Un purtător de cuvânt al premierului ucrainean Mikola Azarov a declarat vineri că Ucraina nu este interesată de propunere.

"Poziţia primului ministru este că nu avem nevoie de un discount, ci de un preţ corect", a spus purtătorul de cuvânt.

Moscova a insistat de mult timp că nu va revizui preţul gazelor decât dacă Gazprom va face parte din compania care administrează gazoductele care tranzitează Ucraina sau dacă această ţară va intra într-o uniune vamală condusă de Rusia. Ambele opţiuni sunt inacceptabile pentru Ucraina.

Disputele anterioare ale celor două ţări referitoare la preţul gazelor au dus la întreruperea livrărilor către Europa, determinând Rusia să creeze rute alternative de export, care să ocolească Ucraina.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici