Ungaria îmbunătăţeşte prognoza privind evoluţia economică în acest an, de la -0,2% la 0,6%

Ungaria a îmbunătăţit, marţi, prognoza privind evoluţia economică pentru acest an, de la o contracţie de 0,2% la un avans de 0,6%, ca urmare a evoluţiei peste aşteptări a PIB în primul trimestru şi a îmbunătăţirii condiţiilor pe pieţele externe, transmite portfolio.hu.

26 afișări
Imaginea articolului Ungaria îmbunătăţeşte prognoza privind evoluţia economică în acest an, de la -0,2% la 0,6%

Ungaria îmbunătăţeşte prognoza privind evoluţia economică în acest an, de la -0,2% la 0,6% (Imagine: Mediafax Foto)

Ministerul Economiei Naţionale a revizuit şi previziunea referitoare la inflaţie, de la 4,3% la 4,7%, din cauza deprecierii forintului, a aprecierii cotaţiei petrolului şi a probabilităţii de majorare semnificativă a preţurilor alimentelor.

Potrivit noilor prognoze, cheltuielile de consum se vor reduce cu 2,5%, după un declin de 6,7% înregistrat în 2009. Iniţial, autorităţile anticipau o scădere de 2,6%.

Investiţiile se vor majora cu 0,8%, sub ritmul de 1,3% aşteptat de fostul guvern socialist.

TITLURILE ZILEI

Salariul real pe cap de locuitor va avansa cu 2,2%, faţă de creşterea de 3% anticipată iniţial, dar reprezintă un progres după declinul de 2,4% consemnat în 2009.

Estimarea referitoare la deficitul bugetar a fost menţinută la 3,8% din PIB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici