Vezi aici topul imobilelor care au cunoscut cele mai mari reduceri de preţ în 2010

Preţurile solicitate de proprietari pentru imobilele de lux s-au redus anul trecut cu până la 60% faţă de nivelul din 2009, în topul celor mai semnificative reduceri fiind o vilă din Piaţa Kogălniceanu din Bucureşti, de la 2,3 milioane de euro la 1 milion de euro, potrivit portalului imobiliare.ro.

34 afișări
Imaginea articolului Vezi aici topul imobilelor care au cunoscut cele mai mari reduceri de preţ în 2010

Vezi aici topul imobilelor care au cunoscut cele mai mari reduceri de preţ în 2010 (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Fie că vorbim de vile încărcate de istorie sau de apartamente ultramoderne, de imobile ce pot servi ca sediu prestigios pentru o multinaţională sau pur şi simplu de o reşedinţă privată, reducerile de preţ înregistrate pe tot parcursul anului 2010 au fost spectaculoase şi depăşesc, în unele cazuri, un milion de euro", se arată într-un comunicat al imobiliare.ro.

În acest sens, portalul a realizat un top al celor mai spectaculoase reduceri de preţ ale imobilelor de lux scoase la vânzare în Bucureşti şi principalele oraşe din ţară în 2010, pe baza ofertelor postate pe siteul imobiliar.

Primul loc în topul imobilelor care au cunoscut cele mai spectaculoase reduceri de preţ în 2010 este ocupat de o vilă situată în Piaţa Kogălniceanu din Capitală. Imobilul construit în 1922 se află în apropierea Parcului Cişmigiu, are o suprafaţă utilă de 552 de metri pătraţi, este compus din subsol, parter, un etaj şi mansardă şi are 15 camere, 6 băi şi 2 bucătării. Dacă iniţial preţul solicitat pentru această construcţie era de 2,3 milioane de euro, la finalul anului, preţul de vânzare afişat era de 1 milion de euro, adică o scădere de 57% sau 1,3 milioane de euro.

Locul doi în top este ocupat de un imobil nou cu trei etaje, construit în 2008, în zona Matei Voievod. Imobilul are o suprafaţă utilă de 1.050 metri pătraţi şi este compus din opt camere, şase băi şi două terase generoase. La începutul anului, preţul solicitat pentru această clădire era de 2,6 milioane de euro pentru a scădea, spre final de an, cu 46%, adică 1,2 milioane de euro, până la 1,4 milioane de euro.

Pe locul trei se situează un imobil din Constanţa, compus din demisol, parter, două etaje şi mansardă, amplasat în Piaţa Ovidiu. Imobilul are o suprafaţă utilă de peste 1.000 metri pătraţi, 58 de camere şi 14 băi. Reducerea de preţ survenită în 2010, în cazul de faţă, este de 950.000 de euro, de la 1.8 milioane de euro, la 850.000 de euro, ultima actualizare de preţ fiind efectuată în 29 decembrie.

Pe următoarea poziţie se află o vilă interbelică din zona Piaţa Dorobanţi, al cărui preţ s-a redus cu 900.000 de euro. Imobilul, construit în 1936, este compusă din 6 camere, 4 băi, 1 bucătărie şi 2 balcoane. Preţul solicitat în momentul introducerii pe piaţă a fost de 1,7 milioane de euro, pentru ca până la final de an, acesta să coboare la 800.000 de euro.

Topul imobilelor care au cunoscut cele mai mari reduceri de preţ în 2010 este încheiat de o vilă din Piaţa Romană. Imobilul este situat în vecinătatea Muzeului Literaturii Române şi a Parcului Brătianu. Clădirea este construită pe un teren de 683 metri pătraţi, este compusă din 10 camere şi 2 băi şi are o suprafaţă utilă de 348 metri pătraţi. În acest caz, reducerea de preţ este de 750.000 de euro, de la 2,5 milioane de euro la momentul introducerii în piaţă la 1,75 milioane de euro la final de an.

La finalul lui 2010, la nivel naţional, au fost scoase la vânzare 230 de proprietăţi rezidenţiale al căror preţ de strigare depăşea 1 milion de euro, 95% din ofertă fiind concentrată în Capitală. Cea mai scumpă proprietate de vânzare la finalul lui 2010 era Palatul Suter din Capitală, un imobil de prestigiu din 1906, cu o suprafaţă construită de 2.600 metri pătraţi, pentru care proprietarul solicită 9,9 milioane de euro.

Lansat în ianuarie 2000, imobiliare.ro are peste 16 000 de vizitatori unici pe zi şi cuprinde una dintre cele mai mari baze de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici