VW construieşte o nouă fabrică în China, unde rivalizează cu GM pentru poziţia de lider

Volkswagen va construi o nouă fabrică în centrul Chinei, cu o capacitate anuală de 300.000 de vehicule, grupul german rivalizând cu General Motors pentru poziţia de lider pe cea mai mare piaţă auto la nivel mondial.

1123 afișări
Imaginea articolului VW construieşte o nouă fabrică în China, unde rivalizează cu GM pentru poziţia de lider

VW construieşte o nouă fabrică în China, unde rivalizează cu GM pentru poziţia de lider (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Uzina va fi construită la Changsha, capitala provinciei Hunan, în colaborare cu compania chineză SAIC, unul dintre principalii parteneri ai VW în China.

"Suntem foarte aproape de un anunţ oficial. Cred că va fi făcut în această săptămână", a declarat purtătorul de cuvânt al grupului german de la Beijing, care a refuzat să precizeze valoarea investiţiei.

VW a vândut anul trecut în China 2,81 milioane de vehicule, volum foarte apropiat de cel al GM, de 2,84 milioane de vehicule.

Constructorul american a anunţat săptămâna trecută că a obţinut acordul guvernului chinez pentru o investiţie de 1,3 miliarde de dolari într-o uzină de la Shanghai unde produce Cadillac-uri.

Directorul VW în China, Jochem Heizmann, anticipează că piaţa auto chineză va înregistra în următorii câţiva ani o creştere de 6%-8%.

VW operează 12 fabrici în China, iar construcţia noii uzine face parte din planul de a înfiinţa şapte noi unităţi de producţie până în 2018.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici