COMENTARIU Istoricul Marius Oprea: Comerţul cu moarte şi sănătate

După comerţul cu arme, comerţul cu medicamente este cel mai profitabil la nivel mondial. În 2018, piaţa farmaceutică ajungea la cifra de 1.300 miliarde de dolari. Iar în 2020, există perspectiva dublării ei, în condiţiile pandemiei de coronavirus. Potrivit analiştilor, şi în România ritmul de creştere se va dubla în acest an, cifra de afaceri generată de întreg lanţul de producţie şi distribuţie farmaceutică urmînd să ajungă la circa 68 de miliarde de lei, la un maximum istoric, în condiţiile în care restul economiei româneşti este de presupus că va intra în declin. Un maxim istoric pentru piaţa locală. În ultimul deceniu, piaţa medicamentelor a înregistrat un profit net de 160%, ajungînd la 3 miliarde de lei in 2018, cu 20% mai mare comparativ cu anul 2017 si cu 162% peste nivelul din 2009.

Spre acest segment s-au îndreptat ”strategic” şi foştii securişti sau ”spioni” militari ai României comuniste, ”reciclaţi” prin ”servicii” după 1989, din momentul în care comerţul cu arme a intrat în declin, odată cu intrarea României în NATO. Ei au schimbat Kalaşnikovul pe medicamente. O asemenea piaţă nu putea scăpa controlului lor. Un singur exemplu: încă de acum două decenii, două personaje arhicunoscute în lumea serviciilor de informaţii, doi prieteni dinainte de 1989, fostul şef al spionajului militar în timpul regimului Iliescu, generalul Decebal Ilina şi generalul STS, Marius Opran, provenit, cum se putea altfel, din fosta Securitate, s-au ”reorientat” spre acest domeniu profitabil.

Cei doi sînt parteneri într-o firmă de consultanţă care a participat la licitaţia de desemnare a consultantului pentru securizarea graniţelor României de la Marea Neagră, dar se pare că şi în controlul unui segment important din piaţa farmaceutică. Generalul Ilina a fost, în timpul regimului Iliescu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, apoi director la Romarm, regia de producţie de armament militar din România, în ultimul mandat al acestuia. După ”pensionarea” lui voluntară în 1997, cînd era şef al DGIM, s-a reorientat spre medicamente: soţia sa, de profesie farmacistă, controla încă pe atunci şase firme de comerţ şi distribuţie farmaceutică. Una dintre acestea oferă în zilele noastre ”servicii de depozitare, management stocuri şi livrare a medicaţiei aferente studiilor clinice în derulare şi posibilitatea de a procura/comercializa produse farmaceutice de uz uman”.

Este greu de spus cît din piaţa medicamentelor sau a reţelelor farmaceutice din România este ”controlată” de cei aidoma generalilor Ilina şi Opran, dar tind să cred că o cercetare atentă în ”istoricul” marilor firme în domeniu din ţară ar oferi surprize la fel de mari şi direct proporţionale cu profitul lor, fie de pe urma comerţului intern cu sănătate, fie de pe urma ”exporturilor paralele”. Nu întîmplător, firma amintită întemeiată de soţia generalului Ilina îşi face publicitate, aratînd că ”avem intregrată facilitarea formalităţilor vamale in numele partenerilor noştri”. Din domeniul farmaceutic, se înţelege. Pentru că, mult mai avantajoasă decît desfacerea medicamentelor prin reţele farmaceutice în România, este ”re-exportarea” lor.

O criză similară cu aceea a drojdiei s-a înregistrat în ultima vreme şi în farmacii, în legătură cu un medicament pentru tratarea afecţiunilor tiroidiene, ”Euthirox”. Ea se explică prin aceea că majoritatea produselor farmaceutice din România sînt importuri, ca şi ”Euthirox”-ul, în condiţiile în care producţia farmaceutică autohtonă reprezintă sub o treime din vînzări. O mare parte din aceste importuri nu zăbovesc însă la noi şi nu ne vindecă pe noi. Prin companii de export paralel, ele pleacă mai departe, după o schemă  exterm de profitabilă: medicamentele ajung în România cu cel mai mic preţ, din 12 state europene, de unde apoi pleacă spre alte ţări în care există o cerere mare şi de aici se naşte şi profitul. Nu întîmplător, probabil, firma întemeiată de soţia generalului Ilina oferă şi ”facilitarea formalităţilor vamale în numele partenerilor noştri”. Dar, cît de profitabile sînt aceste exporturi paralele? „Am avut un produs al cărui preţ în România era puţin peste 2 euro cutia şi care era revîndut în afară cu 24 de euro”, declara managerul unei asemenea companii farmaceutice, care operează asemenea exporturi legale, după legile economiei de piaţă. Dar nu numai ”Euthirox”-ul e în cauză. Anul trecut, medicamentele ”profitabile” revîndute în străinătate au fost îndeosebi cele destinate afecţiunilor cardio-vasculare, ale sistemului nervos central şi pentru cel respirator.

Ca multe alte domenii, cel al producţiei farmaceutice din România a ajuns subordonat intereselor marilor ”reţele” specializate. Cel mai clar s-a văzut în cazul firmei de producţie de dezinfectanţi ”Hexifarma”, ţintă a unui război mediatic care a avut drept scop preluarea ostilă a acesteia de către un concern francez şi s-a soldat cu moartea tragică a patronului ei român. Şi cercetarea în domeniul farmaceutic este în moarte clinică, la ”terapie intensivă”. Institutul Cantacuzino, specializat în cercetarea din domeniul vaccinurilor, a cărui fiabilitate ar fi trebuit să constituie o chesiune de siguranţă naţională a fost lăsat să se prăbuşească, sub ochii deloc ageri ai Serviciului Român de Informaţii, în anii tranziţiei. România, se poate spune, este cel mai departe de a putea ”inventa” leacul pandemiei de coronavirus. Pus pe butuci ”la comandă” cu ani în urmă, pentru a lăsa loc de operare marilor concerne la noi în ţară, acest Institut, singurul care ar fi putut să reprezinte un concurent serios în cercetarea farmaceutică, abia renaşte sub un management militar. Pînă să mai şi producă un vaccin, trebuie să înveţe mai întîi să meargă.

Soarta Hexifarma a avut-o însă întregul sistemul de sănătate, ca şi piaţa farmaceutică, unde s-a operat după un scenariu similar, pentru a face loc marilor operatori internaţionali, care au intrat în România ca-n brînză. Cu ”simpozioane” fabricate ad-hoc pentru medici invitaţi în costisitoare excursii în străinătate, pentru a recomanda mai apoi medicamentele lor, producătorii străini au acaparat ”piaţa sănătăţii” de la noi. Cu toate acestea, industria farmaceutică românească nu a murit, deşi produsele ei reprezintă, cum spuneam, mai puţin de o treime din vînzările ei în farmacii. Nu ştiu însă cît la sută din ea mai este autentic autohtonă, prin acţionariat. Sănătatea nu ne mai aparţine. Ea este demult supusă regulilor profitului şi nu celor umanitare, e ”globalizată” , ca şi pandemia Covid-19. Singurele care ne-au rămas neatinse sînt tradiţionalele ceaiuri de mentă, muşeţel şi tei. Ele sînt sănătoase, dar de la ele viruşii nu mor niciodată.