ACCIDENT GRAV ÎN ITALIA: Şase morţi, printre care şi români. Microbuzul în care se aflau a fost spulberat de un tren

Şase persoane au murit sâmbătă după-amiază în Calabria în urma unei coliziuni violente între un tren regional şi o maşină care transporta muncitori români angajaţi la culesul clementinelor, potrivit unor surse şi companiei de căi ferate.

2177 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT GRAV ÎN ITALIA: Şase morţi, printre care şi români. Microbuzul în care se aflau a fost spulberat de un tren

ACCIDENT GRAV ÎN ITALIA: Şase morţi, printre care şi români. Microbuzul în care se aflau a fost spulberat de un tren (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit companiei publice de căi ferate Ferrovie dello Stato, accidentul s-a produs în jurul orei 16.15 GMT (18.15 ora României) la o trecere la nivel cu calea ferată situată între gările Rossano şi Mirto Crosia, în partea de est a regiunii Calabria.

Din motive încă necunoscute, la trecerea la nivel cu calea ferată, care nu este administrată de compania FS ci este privată, trenul care plecase din Sibari nu a reuşit să evite impactul cu maşina, un Fiat Multipla, care a fost proiectată la circa 20 de metri distanţă.

Doi muncitori români au reuşit să se salveze deoarece au coborât din vehicul pentru a ridica bariera.

Este posibil ca mecanicul de tren să figureze printre victime, precum şi proprietarul terenului pe care munceau românii, potrivit presei.

Potrivit carabinierilor şi poliţiştilor veniţi la faţa locului, vor fi necesare mai multe ore pentru recuperarea cadavrelor celor şase persoane încarcerate în caroseria trenului şi a maşinii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici